Ponta: Investițiile străine directe vor fi mai mici sau egale cu anul trecut; situația nu e roză

Ponta: Investițiile străine directe vor fi mai mici sau egale cu anul trecut; situația nu e roză
Publicat: 12/11/2012, 15:19
Actualizat: 27/03/2019, 14:21

Volumul investițiilor străine directe se va cifra anul acesta la un nivel mai mic sau egal cu cel consemnat anul trecut, de 1,9 miliarde euro, proiecțiile pentru anul viitor fiind însă mai optimiste având în vedere investițiile preconizate în sectorul energetic, a declarat premierul Victor Ponta.

„Situația e rea, nu e roză, e foarte rea. Nivelul pentru acest an va fi mai mic sau undeva egal cu 2011, ceea ce e foarte puțin”, a spus Ponta la Antena 3.

El a amintit că reprezentanții mediului de afaceri solicită stabilitate politică și legislativă și a precizat că este mai optimist pentru anul viitor, în condițiile în care OMV și Exxon vor investi sigur un miliard euro în sectorul energetic, la care se vor adăuga investiții din partea companiilor Samsung, Pirelli, Ford.

Anul trecut, investițiile străine directe în România au scăzut cu 13,6% față de nivelul din 2010, la 1,917 miliarde euro, ajungând astfel la minimul ultimilor nouă ani.

În vara acestui an, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, declara că investițiile vor rămâne în continuare marea problemă a creșterii economice, în condițiile scăderii apetitului străinilor, a unei burse limitate și a unei structuri economice în care stimularea consumului duce doar la majorarea importurilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?