Ponta: La Oltchim am primit o ofertă exotică. „Politic nu m-ar deranja nici măcar domnul Dan Diaconescu”
Situația Oltchim nu este una fericită, deoarece o ofertă este „exotică”, iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul, dar termenul de privatizare nu va mai fi amânat, iar compania va intra în administrare specială dacă ofertele nu sunt acceptate, afirmă premierul Ponta.
El s-a întâlnit, marți, la Palatul Victoria, cu ministrul Economiei și șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) pentru o discuție privind situația de la Oltchim, întâlnire la finalul căreia a susținut o conferință de presă.
„Nu este o situație fericită, pentru că, din păcate, dincolo de cei care sunt deja acolo, din cele două oferte una este exotică, iar cealaltă trebuie verificată din punct de vedere al potențialului financiar. Totuși, cei de la Chimcomplex sunt destul de mici față de cât de mare este Oltchim. Indiferent însă de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de ofertă care presupune pierderea locurilor de muncă și dezmembrarea Oltchim. Situația este foarte dificilă”, a spus Ponta.
Întrebat de jurnaliști ce se va întâmpla dacă niciuna dintre ofertele primite nu va fi satisfăcătoare, premierul a afirmat că la Oltchim va fi instituită în acest caz administrarea specială, dar numai ca o soluție pe termen scurt, soluția pe termen lung fiind cooptarea unui investitor puternic.
El a arătat totuși că termenul de depunere a ofertelor, stabilit la acest moment pentru joi, 20 septembrie, nu va mai fi amânat, iar licitația publică cu strigare programată pentru vineri va fi organizată în prezența presei.
Întrebat de asemenea dacă, din punct de vedere politic, l-ar deranja prezența la Oltchim a unui investitor rus, precum Gazprom, premierul a răspuns negativ.
„Nu, nici vorbă, oricine salvează locurile de muncă și are banii de investiții, este binevenit. Politic nu m-ar deranja nici măcar domnul Dan Diaconescu, cu o singură condiție: să aibă banii și capacitatea de a salva locurile de muncă”, a spus Ponta.
Întrebat în continuare pe cine ar prefera între Gazprom și Dan Diaconescu, Ponta a spus, zâmbind, că diferența de resurse financiare și manageriale este cam mai mare între cele două părți.
Solicitat însă să precizeze dacă pentru Oltchim au fost depuse oferte de către Gazprom sau o altă companie din Rusia, Ponta a declarat că nu dorește să se pronunțe asupra ofertelor până joi, când este termenul final de depunere.
El a adăugat că înțelege situația angajaților de la Oltchim, dar că și-ar fi dorit ca aceștia să protesteze mai devreme față de managementul defectuos înregistrat de mai mulți ani la nivelul conducerii.
Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunțat, luni, șeful OPSPI, Remus Vulpescu, precizând până pe data de 22 septembrie trebuie informați reprezentanții FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.
Decizia președintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ține cont de trei acțiuni în instanță depuse de președintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus în ultimele zile trei acțiuni în anulare, una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acționarilor Oltchim, celelalte vizând suspendarea și anularea procedurii de privatizare și a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.
Șeful OPSPI a mai anunțat că societăți care reprezintă Gazprom au solicitat amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic.
Președintele PP-DD, Dan Diaconescu, a cerut, săptămâna trecută, în instanță, anularea hotărârii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune și preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei către AVAS.
În dimineața zilei de luni, Diaconescu a mai depus la Tribunalul București două cereri, care privesc anularea privatizării Oltchim și suspendarea tuturor măsurilor de privatizare până la soluționarea cererii de anulare a deciziei AGA.
Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, președintele PP-DD, Dan Diaconescu și omul de afaceri Ștefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex și Aisa Invest din Cluj.
Începerea negoicierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiție pentru aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internațional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Șeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunțat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiții nu este îndeplinită.