Prima pagină » Economic » Ponta: România e gata cu Podul Calafat-Vidin, Bulgaria zice contrariul; e la modă să acuzi pe altcineva

Ponta: România e gata cu Podul Calafat-Vidin, Bulgaria zice contrariul; e la modă să acuzi pe altcineva

Ponta: România e gata cu Podul Calafat-Vidin, Bulgaria zice contrariul; e la modă să acuzi pe altcineva
România a finalizat lucrările la podul Calafat-Vidin deși Bulgaria susține contrariul pentru a justifica întârzierea executării lucrărilor care îi revin, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că "este la modă să dai vina pe altcineva".

România a finalizat lucrările la podul Calafat-Vidin deși Bulgaria susține contrariul pentru a justifica întârzierea executării lucrărilor care îi revin, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că „este la modă să dai vina pe altcineva”.

„Podul cel puțin în partea românească înțeleg că lucrările sunt finalizate, mai trebuie finalizate cele din zona Bulgariei, dar, vedeți, aici totdeauna e partea cu comunicarea, ei cică nu termină din cauza noastră”, i-a spus Ponta ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, la începutul ședinței săptămânale a Guvernului.

Ministrul i-a spus că „nu este adevărat”, explicând astfel că nu este corect să se afirme în Bulgaria că partea română nu și-ar fi îndeplinit obligațiile, iar Ponta a continuat spunând că știe acest lucru, dar că „este la modă să dai vina pe altcineva”.

Premierul Victor Ponta și cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, vor traversa miercuri podul Calafat-Vidin, care urmează să fie inaugurat oficial înainte de sfârșitul anului. La eveniment va fi prezent și Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica Regională, proiectul fiind finanțat din fonduri ISPA.

Guvernul de la București susține că, în acest moment, lucrările proiectului aparținând părții române sunt finalizate în proporție de 95%, din luna septembrie 2011. Aceeași sursă arată că termenul inițial de finalizare al lucrărilor a fost decembrie 2010, însă „ca urmare a proiectului elaborat de partea bulgară pentru pod”, diferit față de studiul de fezabilitate elaborat inițial de proiectantul părții bulgare, s-a impus reproiectarea inclusiv pentru obiectivul părții române. Astfel, termenul de finalizare acceptat și de Comisia Europeană a fost septembrie 2011 pentru partea română, iar pentru partea bulgară-ințial septembrie 2010 și prelungit mai întâi în februarie 2012, apoi până în noiembrie 2012.

„În ceea ce privește lucrările executate de partea română, s-a impus suspendarea lor din cauza prelungirii termenului de execuție pentru proiectul bulgar, neexistând posibilitatea de alimentare cu energie electrică a liniei catenare și implicit a efectuării probelor aferente căii ferate. De asemenea, întârzierile părții bulgare au condus la o creștere a valorii proiectului părții române cu peste 5 milioane euro (aferente lucrărilor de conservare, organizare de șantier, paza, precum și pentru prelungirea serviciilor de consultanța), pe care partea română trebuie să le suporte din bugetul de stat”, mai susține Guvernul român.

România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă inițierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă orașul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi și finanțări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiții, Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Instituția Germană de Credit pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Citește și