Prima pagină » Economic » Ponta salută încheierea procesului de listare pe bursă a Electrica. Unde vor merge banii de pe bursă

Ponta salută încheierea procesului de listare pe bursă a Electrica. Unde vor merge banii de pe bursă

Ponta salută încheierea procesului de listare pe bursă a Electrica. Unde vor merge banii de pe bursă
Guvernul a salutat încheierea cu succes a procesului de listare a Electrica, precum și implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în privatizarea companiei, precizând că aceasta a fost cea mai mare listare petrecută vreodată pe piața de capital din România, dar și că implicarea BERD va atrage alți investitori străini pe piața locală de energie.

Premierul Victor Ponta a ținut să îi felicite în ședința de guvern de sâmbătă pe cei implicați în listarea companiei Electrica, listare care a atras 1,95 miliarde de lei, bani ce vor rămâne în companiei.

„Am obținut aproape 2 miliarde de lei la partea de acțiuni listată. Acești bani nu se duc la buget, rămân în companie. E un semn foarte clar de încredere. Vreau să îi felicit pe toți cei care s-au implicat”, a spus Ponta.

Totodată, premierul a subliniat importanța implicării BERD în procesul de privatizare. Banca europeană a investit 75 de milioane de euro în oferta Electrica, devenind al doilea cel mai mare acționar, după statul român.

„Salut pe această cale și decizia Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, de a investi în acțiunile Electrica. Acest lucru ne arată că avem o companie ce este privită ca un jucător important pe piața de energie europeană și care are un viitor frumos în față. Decizia BERD va influența cu siguranță, în sens pozitiv, și alți investitori interesați să se implice pe piața de energie din România, despre care nu am rețineri să afirm că este una dintre cele mai dinamice și cu cel mai mare potențial din regiune”, a precizat Ponta, într-un comunicat transmis de Guvern.

Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444,3 milioane euro) prin oferta publică inițială derulată în perioada 16-25 iunie, prețul final rezultat din operațiune fiind de 11 lei pe acțiune, adică prețul minim stabilit prin prospect. Intervalul de preț stabilit în prospectul ofertei Electrica a fost de 11 – 13,5 lei/acțiune.

Numărul final de acțiuni alocat pentru tranșele investitorilor de retail – atât mici, cât și mari – este de 37,209 milioane de titluri.

Astfel, investitorii de retail au obținut 20,99% din volumul total de acțiuni scoase la vânzare în cadrul ofertei, de 177,188 milioane, față de procentajul de 15% alocat inițial.

Oferta publică inițială a Electrica a fost intermediată de Raiffeisen Bank SA, Citigroup Global Markets Limited, Societe Generale, BRD și Swiss Capital.

Sindicatul de intermediere anticipează că admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe Bursa din București și a GDR-urilor pe Bursa din Londra va avea loc în sau în jurul datei de 4 iulie, 2014. Pentru GDR-urile vândute în ofertă, prețul final a fost stabilit la 13,66 dolari/GDR.

La prețul final din ofertă, capitalizarea bursieră a Electrica este de 3,81 miliarde lei.

Oferta publică inițială a Electrica a constat în vânzarea a 177,188 milioane de acțiuni noi, reprezentând 105% din numărul total de acțiuni existente ale companiei anterior operațiunii. Statul va transfera astfel către investitori privați un pachet reprezentând 51% din acțiunile Electrica.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci