Ponta se pregătește să anunțe o investiție importantă în România: „Doamne ajută să putem să dăm împreună această știre”
Una dintre marile companii germane din industria auto va deschide o fabrică în România, board-ul companiei urmând să adopte o decizie finală în acest sens, potrivit premierului Victor Ponta.
„Zilele trecute, în ședința de guvern, pe lista confidențială pentru că așa a fost înțelegerea, am aprobat un memorandum de înțelegere cu una din cele mai mari și mai prestigioase companii din Germania, care va deschide o fabrică în România. Nu știu dacă e cea mai mare, dar poate că e una din cele mai faimoase. Înțelegerea dintre noi este să anunțăm împreună acest lucru”, a spus Ponta la Antena 3.
Întrebat în ce domeniu va investi această companie, premierul a arătat că este vorba de un domeniu „foarte drag” României, în care lucrează deja doi mari producători importanți.
Întrebat în continuare dacă este vorba de domeniul auto, Ponta a răspuns: „Doamne ajută să putem să dăm împreună această știre”.
El a precizat că investiția va fi anunțată imediat ce board-ul companiei va aproba ultima decizie în acest sens.
În urmă cu cinci ani, Guvernul s-a aflat în discuții cu grupul german Daimler, care hotărâse să construiască o nouă fabrică pentru producția de automobile Mercedes Benz în Europa de Est. În final, Daimler a decis însă să deschidă fabrica în Ungaria, la Kecskemét, oraș situat la circa 80 de kilometri de Budapesta, cu o investiție de 800 milioane euro și 2.500 locuri de muncă asigurate.
La acel moment, oficiali guvernamentali au declarat agenției MEDIAFA că și Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen, vrea să producă autovehicule în România.
Companiile care produc autoturisme în România sunt Dacia Renault și Ford.