Ponta și Mănescu, față în față cu Varvara și Filofteia: „Ramona, ai grijă, că e periculos pe aici!”

Publicat: 25 09. 2013, 17:33
Actualizat: 29 07. 2014, 21:25

„Ramona, ai grijă, că e periculos pe aici!” Protector, premierul Victor Ponta o urmează pas cu pas pe proaspătul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, pe șantierul viitoarei stații de metrou Academia Militară din București, unde unul din doi muncitori prezenți miercuri dimineața vorbea limba italiană sau spaniolă. „Tutto bene” (ital. totul e în regulă n.n.), ni se adresează zâmbind un bărbat pe vesta căruia scria mare Astaldi, unul dintre constructorii magistralei.

„Coborâm la nivelul minus doi, atenție pe scară, nu se poate cobori decât unul câte unul. Presa să coboare înainte, că nu e loc cu camerele”, se aude vocea cuiva care se ocupă de organizarea evenimentului.

Prilejul vizitei este unul cât se poate de important. Pornirea primei „cârtițe”, botezată Sfânta Mucenița Varvara, un utilaj performant care împreună cu Sfânta Mucenița Filofteia vor săpa tunelele de metrou de la Linia 5 Drumul Taberei- Pantelimon, tronsonul Râul Doamnei – Eroilor.

Viteza de deplasare a „cârtiței” este de 30 de metri pe zi. „Într-o lună ajungem la stația următoare”, ne precizează directorul general al Metrorex, Aurel Radu.

Utilajele pentru construcția tunelului de metrou au fost aduse încă de la începutul anului, dar au stat degeaba până acum. Explicațiile sunt multe, de la „nu au fost bani” până la „și noi avem partea noastră de vină pentru că mai erau necesare câteva avize”. Înaintând, utilajele – denumite Tunnel Borinh Machine (TBM) – excavează tunelul și asigură și montajul cămășuielii (prefabricate denumite bolțari).

Locuitorii nu vor resimți trepidații. „Ne cerem scuze pentru deranj”

Vor resimți bucureștenii trepidații atunci când „cârtița” le va trece pe sub blocuri? „Nu se va resimți nimic, sunt niște superutilaje, de ultimă tehnologie”, ne asigură șeful Metrorex. Singurul „deranj” va fi resimțit la suprafață, circulația rutieră fiind perturbată de șantier. „Ne cerem scuze. Dar la mijlocul anului 2014 vom reda șoferilor carosabilul”, a încheiat Aurel Radu.

La nivelul minus doi, în fața planșelor, presa are parte de declarații din partea primului ministru și a ministrului Transporturilor Ramona Mănescu, după ce au vizitat împreună șantierul și după ce le-au fost prezentat stadiul lucrărilor.

„Utilajele nu se mai opresc până nu termină de săpat tunelurile. Vom supraveghea cu atenție aceste lucrări pentru ca termenele să fie respectate. Am cerut constructorului să se asigure că traficul la suprafață va fi redat conform planificării, la finalul anului viitor”, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.

Termenul pentru darea în folosință, semestrul al doilea al anului 2016

Potrivit programului de lucrări, structura stațiilor și a tunelelor va fi gata în prima jumătate a anului 2015. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări și finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosință a tronsonului Râul Doamnei – Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016, cu o întârziere de un an față de termenul inițial.

Potrivit reprezentanților Metrorex, proiectul ar urma să fie finanțat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operational Sectorial  -Transport.

Ponta a precizat că o schimbare semnificativă în ceea ce privește fluidizarea traficului rutier în cartierul Drumul Taberei, afectat în prezent de șantierul la metrou, va fi înregistrată abia în toamna anului viitor.

„Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanțare și ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta.

Foto Octav Ganea//Mediafax Foto

Cu o lungime totală de aproximativ șase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece stații, la Râul Doamnei, Valea Argeșului, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, și va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 și 6 ale Capitalei.

Premierul a oferit detalii și despre proiectul Magistralei 6 de metrou, pe tronsonul Gara de Nord-Aeroportul Henri Coandă, precizând că acesta va fi finalizat doar după ce autoritățile vor încheia lucrările la tronsonul Drumul Taberei-Universitate și linia spre Lacul Străulești.

„Problema este că dacă începem zece proiecte și nu terminăm niciunul, asta este cea mai rea variantă. Noi ne-am trezit că săpături trei metri la Magistrala 5 și niciun ban, cu studiul de fezabilitate și niciun ban pentru aeroport, cu toate lucrurile începute câte un pic și nimic terminat. Haideți să ne concentrăm să terminăm ăsta (Magistrala 5-n.r.), să terminăm Străuleștiul și după aceea o să facem și drumul spre aeroport”, a conchis el.