Ponta: Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvență, în toamnă să listăm 10%

Publicat: 29 04. 2013, 15:31
Actualizat: 28 07. 2014, 17:08

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că speră ca Hidroelectrica să iasă din procedura de insolvență în luna iunie a acestui an, iar în toamnă ar urma listarea pe bursă a 10% din această companie de stat.

Ponta a vorbit despre succesul înregistrat în cazul Transgaz și despre faptul că speră ca același lucru să se repete și în cazul Nuclearelectrica.

„Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvență și după aceea în toamnă de asemenea să listăm 10%”, a precizat premierul.

Hidroelectrica a inregistrat în primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut, și a avut o cifră de afaceri de 661 milioane de lei (150,7 milioane euro), în urcare cu 15,7%.

Compania a intrat în insolvență în luna iunie a anului trecut.

Statul vândut recent 15% din acțiunile Transgaz prin intermediul Bursei de Valori, obținând 72 milioane de euro.