Portretul robot al vânătoarei de reduceri. Irina, la mall:”Uite cât costă, trebuie să o cumpăr!”
Femeile sunt primele la cumpărături, atunci când primesc imboldul reducerilor, iar multe dintre ele nu ies din mall fără cel puțin două sacoșe cu încălțăminte și haine, pe care și-au cheltuit banii. Cuprinse de febra prețurilor tăiate cu până la 70%, așa cum anunță panourile publicitare, reprezentantele sexului frumos caută cu înfrigurare prin cutii și pe rafturi pentru fusta, pantalonii sau balerinii perfecți, pe măsură, de care ajunse acasă realizează – tardiv – că nici nu aveau nevoie.
Irina este una dintre tinerele plecate la „vânătoare” de reduceri. Am găsit-o într-unul dintre magazinele din centrul comercial AFI Palace Cotroceni. Scotocea de grabă printre umerașele aflate sub un semn, pe care îl vedeai încă de la intrare, care te anunța că acolo găsești articole vestimentare la promoție.
„Am intrat pentru semnul din vitrină, că spune că poți să câștigi 150 de lei reducere, dar pe urmă am găsit astea”, spune ea mândră arătând spre câteva fuste la 35 de lei aflate într-un colț al reprezentanței New Look. „Caut mărimea mea, trebuie să o găsesc. Uite cât costă, trebuie să o cumpăr!”, spune încântată.
Tânăra spune că nu are un buget bine stabilit, dar că a văzut încă din weekend că sunt reduceri și acum a profitat de ocazie pentru a-și diversifica garderoba. „Nu am un buget fix, dar nu plec până nu găsesc câteva lucruri frumoase”, povestește Irina.
Foto: Gândul
La câteva magazine depărtare ne întânim cu Daniel. Așteaptă pe un taburet din magazinul New Yorker, cu o sacoșă în brațe, și se joacă pe telefon pentru a mai pierde timpul. „Sunt cu prietena. O aștept că s-a dus să caute și să probeze. Cred că mai durează, dar sper să termine într-o oră”, ne spune el.
Daniel și prietena sa nu știau de promoțiile operate în această perioadă de retaileri, dar când le-au văzut și-au zis să profite de ele. „Nu știam, am venit la film, dar când a văzut peste tot -70%, – 50% am intrat”, se scuză tânărul.
Forfotă găsești și în magazinul CCC, din același centru comercial, unde promoțiile continuă până spre sfârșitul lunii august. Aici, în jur de zece femei se plimbă printre rafturile pline cu pantofi. Multe au ajuns în magazin, cel mai probabil atrase de zecile de cartonașe roșii din vitrină care anunță promoții de până la 70%, în timp ce altele știu clar ce își doresc, după cum ne-au explicat angajații.
„Femeile au profitat mai mult de reduceri decât bărbații, 70% dintre produse sunt destinate lor. Ele știu foarte bine pentru ce vin la cumpărături, dar sunt și persoane atrase de reduceri”, a declarat pentru gândul managerul reprezentanței CCC.
Clientele care trec pragul magazinului lasă, în general, la casă între 150 de lei și 250 de lei, dar sunt și femei care se mulțumesc să plece acasă cu o pereche de sandale la 30 de lei.
Ce reduceri găsim la haine, încălțăminte, accesorii și produse cosmetice
– Zara: soldare în perioada 1 august – 14 septembrie la articole din colecția primăvară – vară 2014 și reduceri promoționale, între 1 august – 30 septembrie, pentru unele produse din colecția toamnă-iarnă 2014.
Spre exemplu, prețul unei fuste a scăzut de la 169 de lei la 99 de lei, o bluză poate fi cumpărată cu 69 de lei, față de 99 de lei prețul inițial, iar o pereche de pantaloni trei sferturi costă acum 169 de lei, redusă de la 299 de lei.
Tot în magazinele Zara, parte a grupului Inditex condus de Amancio Ortega – al patrulea cel mai bogat om din lume, femeile găsesc mai multe modele de rochii la 79 de lei și diferite modele de bluze cu 49 de lei.
– New Look: reduceri finale până pe 31 august. Spre exemplu, un sacou poate fi achiziționat cu 89 de lei, față de 159 de lei prețul inițial, iar o fustă scurtă neagră, redusă pentru a doua oară de la 69 de lei, costă acum 35 de lei. Cu 49 de lei poți cumpăra, totodată, o pereche de pantaloni.
– New Yorker: ofertă promoțională de la 20% la 70% valabilă până pe 31 august. Bărbații pot cumpăra tricouri sau cămăși, diferite modele, la 44 de lei, pantaloni trei sferturi la 66 de lei și pantaloni lungi cu 89 de lei.
Femeile au de ales dintre cămăși scoase la vânzare cu 32 de lei, reduse de la 74 de lei, maiouri cu 20 de lei (reduse de la 60 de lei) sau rochii. O rochie neagră, scurtă, cu partea superioară acoperită cu paiete, se vinde acum cu 45 de lei, prețul său inițial fiind de 109 lei.
– Pull & Bear: pantaloni și rochii de la 39 de lei.
– Sephora: reduceri de 30% – 70% și alte oferte. Spre exemplu, la două produse de îngrijire solară cumpărate al treilea este gratuit, iar la achiziționarea unui produs pentru îngrijire de plajă primești un prosop.
Foto: Gândul
Reduceri de 70% găsești la corector pentru imperfecțiuni (de la 44 de lei la 18,5 lei), farduri sau ojă. Poți cumpăra cu 50% reducere produse profesionale pentru machiaj, precum rujuri sau farduri.
– Deichmann: o serie de produse reduse până la 50%. Găsești papuci de la 34 de lei, pantofi și balerini la 35 de lei, sandale cu toc la jumătate de preț cu 74 de lei și pantofi din piele la 79 – 84 de lei.
– Bagatt: reduceri de 50% la pantofi și genți până pe 20 august.
– Tom Tailor: toate articolele vestimentare din colecția de vară se vând la jumătate de preț
– C&A: reduceri de 50% la fiecare a doua pereche de jeans cumpărată. Prețul unei perechi pornește de la 79,9 lei.
-Orsay: reduceri de până la 50% și 30 de lei reducere la perechile de blugi.
– Otter: reduceri de 20% – 50%. Spre exemplu, poți cumpăra sandale cu toc reduse de la 329 de lei la 164 de lei sau de la 349 de lei la 174 de lei, pantofi cu toc cu preț redus de la 299 de lei la 179 de lei sau balerini la jumătate de preț scoși la vânzare cu 29 de lei.
Alte reduceri promoționale: Bigotti (50%), Koton (50%), Timeout (70%), Lee Cooper (70%), Nike (50%), Police (50% la ochelari de soare), Nissa (70%), Levi’s (70%), Springfield (70%), Mango (50%), Musette (50%), Moa (70%), United Colours of Benetton (50%), Calzedonia (50%), Intersport (70%), Triumph (10% – 30%), CCC (30% – 70%), Accessorize (70%) și Meli Melo (70%).