Poșta Română ar putea să achite fostului director general despăgubiri de 50.000 lei
Tribunalul București a hotărât, vineri, ca Poșta Română să achite lui Dan Mihai Toader, fost președinte CA și director general al Poștei Române, despăgubiri de peste 50.000 lei brut pentru că l-a revocat pe nedrept din funcții, decizia nefiind însă definitivă.
„Admite în parte acțiunea. Obligă pârâta să plăteasca reclamantului suma de 50.399,94 lei brut cu titlu de despăgubire pentru revocarea fără justă cauză din funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA). Respinge restul pretențiilor ca nefondate. Obligă pârâta să plătrască reclamantului suma de 2.623,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în sedință publică vineri,12.07.2013”, se arată pe site-ul instanței.
Toader a fost președinte CA și director general al Poștei Române până în ianuarie 2009, când a fost revocat de Consiliul de Administrație al companiei.
La începtul lunii februarie 2009, compania a anunțat înlocuirea lui Toader cu Marius Vatavu, care a condus Poșta până în luna septembrie a acelui an.
„Consiliul de Administrație al Poștei Române a mandatat astfel o conducere care urmărește creșterea profitului, scăderea cheltuielilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru salariați”, se arăta într-un comunicat transmis de Poștă la 4 februarie 2009.
În perioada 2009-2012, compania a acumulat pierderi de 532,9 milioane de lei, deși în fiecare an bugetul a fost construit pe profit.
În noiembrie 2012, Toader a fost condamnat la șase ani de închisoare într-un dosar privind transferul unui teren al Poștei, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Alături de alte persoane din conducerea Poștei, Toader a fost acuzat de procurorii anticorupție de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un șir de acte nelegale, reprezentanții companiei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a Imopost Developments, prejudiciul ridicându-se la 8,62 milioane de euro.
Poșta este cel mai mare operator de profil și are o rețea teritorială de aproximativ 5.600 de oficii poștale.
Acționarii Companiei Naționale Poșta Română sunt Ministerul pentru Societatea Informațională – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.
În 2012, veniturile companiei au atins 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au totalizat 52,06 milioane de lei.
Bugetul Poștei Române pentru acest an prevede venituri totale de 1,26 miliarde de lei și profit zero.