Povestea celei mai puternice femei din asigurări din România, în Business Magazin
Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta începand de luni, cu titlul „Doamna profesoară de asigurări”, prezintă povestea șefei AXA Life Insurance, Violeta Ciurel, și viziunea sa asupra evoluției pieței asigurărilor în România în 2013, scrie Mediafax.
Violeta Ciurel se numără printre executivii de top ai companiilor de asigurări, ea avand o experiență de 13 ani în zona teoretică a economiei, ca profesoară la ASE, 14 ani în ING Group, din care șase ani petrecuți în străinătate pe poziții de top în cadrul grupului și peste doi ani la conducerea operațiunilor din România ale grupului francez AXA.
Din paginile noului număr al revistei, cititorii au ocazia să afle povestea și traseul profesional al celei mai puternice femei în industria asigurărilor din România, ce a avut ea de învățat de la oamenii din acest domeniu cu care a interacționat în decursul carierei și ce calități sunt cu adevărat necesare unui bun manager, lucruri dezvăluite în cadrul primului eveniment MEET THE CEO organizat în acest an de Business Magazin.
„În general nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac”, afirmă Violeta Ciurel, precizând că acum, chiar dacă este la AXA, predă în continuare și la ASE, activitate pe care a reluat-o la întoarcerea în țară – respectiv în 2010, când a fost recrutată de francezii de la AXA ca președinte și CEO al AXA Life Insurance România.
Din numărul lansat pe piață în 4 februarie, cititorii pot afla ce se întâmplă pe piața de fuziuni și achiziții, idei care au schimbat cursul afacerilor, generate din studiul de caz care arată cu ce pot fi înlocuite e-urile. Tot aici, Mike Edwards, directorul fabricii Bristish American Tabacco, descrie evoluția investițiilor din ultimii ani în extinderea fabricilor din România ale celor trei mari producători de țigari, British American Tabacco, Philip Morris și Japan Tabacco International.
La secțiunea Auto a revistei, cei interesați vor găsi opiniile vicepreședintelui APIA, Brent Valmar, cu privire la poluarea prin taxe și evoluția importurilor pe piața autoturismelor străine în România, iar rubrica dedicată antreprenorilor găzduiește povestea unei afaceri de succes, construită după un model de business american.
În plus față de temele precizate revista are o serie de subiecte de actualitate, analize și comentarii, grupate în secțiunile: ECONOMIE: ABC-ul american din agribusinessul românesc; SPECIAL: Ascensiunea înaltei Porți – Turcia, între vis și cosmar, care pot fi citite în revista Business Magazin, disponiblă doar în rețelele Inmedio și Relay.