Povestea femeii care s-a îmbogățit cu o resursă din Carpați de care românii nu au habar
Helena Rubinstein s-a născut în Cracovia, Polonia, pe 25 decembrie 1870. În timp ce tatăl ei, un negustor fără prea mare succes, a fost strict cu copiii săi, mama lor a avut o abordare unică în creșterea celor opt fiice: le repeta continuu că vor căpăta influență și vor răzbate în lume prin puterea frumuseții și a iubirii. De asemenea, mama sa își prepara singură cremele și produsele de înfrumusețare, lucru care a avut o mare influență în viitorul celei care avea să devină antreprenoare.
Fiind cel mai mare copil, Helena Rubinstein și-a ajutat tatăl cu partea financiară a afacerii, iar inteligența sa l-a determinat să o trimită să studieze științele medicale. Însă ei îi plăcea munca de laborator, nu cea din spital, iar tatăl său i-a permis să-și încheie studiile doar dacă era de acord să se căsătorească. Și, totuși, alegerea sa nu a fost văduvul de 35 de ani pe care tatăl său i l-a ales, ci un coleg mult mai tânăr, de la Universitatea din Cracovia.
Pentru că tatăl său nu a fost de acord cu alegerea soțului său, Helena Rubinstein a decis să se mute din Polonia, țara sa natală, și s-a dus să trăiască în Australia, la unchiul său. În bagaje nu a uitat să pună o duzină de cutii de creme de-ale mamei sale, realizate din combinații de ierburi, migdale și extract de brad din Carpați. Iar australiencele au fost foarte impresionate, pe de-o parte datorită cremelor, dar mai ales datorită talentului de vânzătoare al Helenei, care a știut să-și facă reclamă bună. Le-a epuizat atât de repede, încât mama sa a trebuit să-i trimită altele în câteva luni.