Povestea lui Josh James, antreprenorul care a ridicat peste noapte un imperiu de două miliarde de dolari. „Cred că investitorii noștri au încheiat afacerea secolului”
Pe 8 aprilie, Domo a anunțat lansarea oficială a produsului său și obținerea unei noi runde de finanțări de Serie D, de 200 milioane de dolari, condusă de BlackRock. În total, Domo a obținut până acum o finanțare totală de 450 milioane dolari și va deveni cel mai nou membru al „Clubului Unicornilor”, unde există startup-uri cu valoarea minimă de un miliard de dolari, scrie Business Insider.
„Cred că investitorii noștri au încheiat afacerea secolului”, a declarat fondatorul și directorul startup-ului Domo, Josh James. Poate suna ciudat pentru o companie cu 1.000 de clienți să nu comunice foarte mult, dar în ultimii patru ani, clienți mari, precum gigantul din domeniul curieratului DHL și furnizorul de software de contabilitate Sage, au fost nevoiți să sune direct la centrul Domo, pentru a beneficia de serviciile de integrare a datelor. De fapt, Domo a ținut timp de 18 luni „la sertar” documentarea pentru promovarea din acest an.
Prin această strategie, compania s-a ferit de rivalii de pe piață, care ar fi putut „dejuca” planurile sale. „Deocamdată, nu avem un competitor pe piață”, a declarat James, în cadrul unei conferințe de presă.
foto: Domo
James nu se află la primul business de succes. Înainte de Domo, a înființat compania de analiză a datelor Omniture și a devenit cel mai tânăr director executiv al unei companii listate la bursă, înainte ca business-ul său să fie cumpărat de Adobe, în 2009, pentru suma de 1,8 miliarde dolari.
Platforma Domo adună informații din toate sursele – inclusiv Salesforce și Instagram, a declarat James. Domo oferă informații în timp real și într-un singur loc. De asemenea, dacă un responsabil de marketing nu culege destule informații, algoritmul poate semnala acest lucru. Platforma include chiar și un chat pentru oamenii care vor să discute despre datele respective.
James a spus că businessul său că înglobează cinci startup-uri într-unul. „Nu a existat niciodată o platformă mai complexă”, explică antreprenorul. Produsul este foarte căutat, a subliniat James, generând 50.000 de dolari de la fiecare client și o rată de retenție a veniturilor de 150%. Potrivit lui James, platforma va ajunge de la un venit de 100 milioane dolari la 500 milioane dolari.