Premierii țărilor UE din București vor semna un act comun pentru fonduri consistente UE în 2014-2020
Prim-miniștrii statelor UE prezenți la București pentru discuții privind alocările europene pentru 2014-2020 vor semna la finalul dezbaterii o Declarație comună în care vor insista pentru menținerea unui „nivel corespunzător” al finanțării, în scopul creșterii economice și creării locurilor de muncă, informează Mediafax.
Prin acest mesaj comun care se preconizează să fie agreat, statele membre ale grupului „Prietenii coeziunii” urmăresc susținerea unui nivel corepunzător de finanțare a politicii alocărilor, pentru garantarea răspunsului adecvat la nevoile specifice ale țărilor membre și regiunilor UE, se arată într-un document oficial al reuniunii.
„Se va evidenția că politica de coeziune este un instrument investițional care răspunde pe deplin atingerii obiectivului de creștere și crearea locurilor de muncă la nivelul UE”, se arată în document.
Premierii statelor membre UE prezenți la București vor pregăti astfel un demers comun, în perspectiva discuțiilor de la Consiliul European, din 28-29 iunie, unde va fi analizat cadrul financiar multianual al UE.
Guvernul român a anunțat anterior că la București se vor afla reprezentanți la nivel înalt din Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania, precum și ai Comisiei Europene.
Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, are programate întâlniri cu președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta și va participa la rândul său la conferința „Provocări și oportunități ale viitorului buget al Uniunii Europene”, de la București.
România este una dintre susținătoarele politicii de coeziune, care vizează menținerea politicilor prin care se alocă fonduri statelor mai puțin dezvoltate, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al mediei UE.