Prima pagină » Economic » Premiile Campioni în Business Muntenia-București și Campioni în Business 2012 vor fi date miercuri

Premiile Campioni în Business Muntenia-București și Campioni în Business 2012 vor fi date miercuri

Premiile Campioni în Business Muntenia-București și Campioni în Business 2012 vor fi date miercuri
Premiile Campioni în Business Muntenia-București și Campioni în Business 2012 vor fi acordate miercuri, la Gala Campioni în Business, care va avea loc la Hotel Intercontinental și în care vor fi prezentați antreprenorii ce au reușit să își crească afacerile pe timp de criză.

Premiile Campioni în Business Muntenia-București și Campioni în Business 2012 vor fi acordate miercuri, la Gala Campioni în Business, care va avea loc la Hotel Intercontinental și în care vor fi prezentați antreprenorii ce au reușit să își crească afacerile pe timp de criză, informează Mediafax.

Gala Campioni în Business este organizată de Ziarul Financiar, alături de Enterprise Investors, BCR, PwC și Triple Helix, la Hotel Intercontinental din București, sala Fortuna, în 14 noiembrie, începând cu ora 18.00, susținătorii proiectului „Campioni în Business” continuând astfel să creeze o mișcare de schimbare a mentalității românilor în privința antreprenorilor locali.

În contextul economic actual, când România nu mai prezintă aceeași atractivitate pentru investitorii străini, antreprenorii sunt, mai mult ca oricând, motorul de dezvoltare al economiei românești. Comunitatea lor are nevoie de o voce puternică, iar „Campioni în Business” este platforma ideală în acest sens. Anul trecut, clasamentul „Campioni în Business” a numărat 3.500 de companii care au întrunit criteriile de eligibilitate, având, cumulat, o cifră de afaceri de peste 90 de miliarde de euro și peste 950.000 de angajați. În cadrul unor evenimente dedicate, liderii acestor companii și-au manifestat preocuparea în legătură cu sprijinul limitat din partea statului pentru IMM-uri și referitor la sistemul fiscal.

Proiectul „Campioni în Business” este un „bravo” și un „mulțumesc” pentru antreprenorii români care, crescând companii de succes, pun în mișcare economia și dezvoltă întreaga Românie. Organizatorii și-au propus să descopere antreprenorii din spatele celor mai dinamice companii din România, cei care au reușit să dezvolte companii puternice, să creeze locuri de muncă și care contribuie responsabil la bugetul de stat.

Redactorul șef al Ziarul Financiar, Sorin Pâslaru, va avea cuvântul de introducere în cadrul evenimentului. Invitatul special al serii va fi Joyce O”CONNOR, președinte Emeritus, Colegiul Național al Irlandei.

În cadrul Galei Campioni in Business va avea loc și o prezentare a antreprenorilor care au reușit să își crească afacerile pe timp de criză, aceștia fiind: Doina CEPALIS – Te-Rox Prod, Antreprenorul anului 2010, Mihai MIRON – Ropharma, Antreprenorul anului 2011 și Mircea TUDOR – MB-Telecom, Premiu Special la Gala Campioni în Business din 2011. Acest panel de prezentări va fi moderat de Irina Anghel-Enescu – Fondator și Președinte Triple Helix.

La finalul evenimentului vor fi acordate premiile Campioni în Business Muntenia – București și Campioni în Business 2012.

Citește și