Președintele ASF, Nicu Marcu, la aniversarea BVB: „Patriotismul economic ne ferește de acțiunile destructurante ale marilor actori economici purtători de interese politice”
România are nevoie de patriotism economic pentru a face față noilor provocări, context în care companiile solide românești trebuie sprijinite, apreciază președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu MarcuOficialul subliniază că instituția pe care o conduce nu stă în calea inovației, însă va interveni de fiecare dată pentru a stopa comportamentele abuzive, înșelătoare și ilegale.
Președintele ASF a amintit, joi, în alocuțiunea de la evenimentul care a marcat aniversarea a 140 de ani de la înființarea primei burse de valori mobiliare în România, că patriotismul economic poate fi perfect compatibil cu piața liberă, acest fapt fiind enunțat de mai mulți economiști cunoscuți. În actualul context politic și economic mondial, apreciază Nicu Marcu, acest patriotism economic ne poate feri de comportamentele uneori abuzive ale marilor actori economici purtători de interese politice, citat de publicația studiifinanciare.ro.
„Așa după cum am enunțat și cu alte ocazii, este nevoie de o doză de „patriotism economic” în ceea ce privește susținerea Bursei și în orientarea investițiilor către active solide din economia națională. Nu este nicidecum vorba de o atitudine naționalistă reacționară la adresa provocărilor economiei globale. Și nici despre o retorică populistă. Redefinit în contextul analizelor dedicate crizei economice din 2008, de către economiști cunoscuți, termenul de patriotism economic se prezintă perfect compatibil cu libertatea pieței. Menit să rezolve tensiunea dintre interdependența economică internațională și teritorialitatea politică, o astfel de formă de patriotism economic ar putea permite protejarea spațiului economic românesc, în fața acțiunii destructurante a marilor actori economici mondiali, purtători de interese politice incompatibile cu libertatea democratică și statul de drept”, a spus președintele ASF, la împlinirea a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București.
ASF va face tot ce este necesar pentru a stopa comportamentele abuzive, înșelătoare și ilegale
Oficialul ASF subliniază că instituția pe care o conduce este foarte atentă la comportamentele din cele trei piețe pe care le supraveghează – pensii private, asigurări și piața de capital – și va interveni de fiecare dată când constată comportamente abuzive.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară nu va pune piedici inovației dar va face tot ce este necesar pentru a stopa comportamentele abuzive, înșelătoare și ilegale. Totodată, combinăm aceste eforturi cu acțiuni sporite de educație financiară pentru a crește gradul de conștientizare a societății cu privire la riscurile noi, apărute pe piețele financiare”, a spus președintele ASF.
Nicu Marcu arată că este nevoie de o supraveghere în timp real a pieței și de o întărire a acțiunilor în acest sens, având în vedere vulnerabilitățile unor dintre fondurile de investiții prezente pe Bursă.
„Un imperativ al supravegherii și reglementării pieței de capital (și al celorlalte sectoare financiare pe care le supraveghează ASF) este dat de cerințele detaliate de raportare, pe cât de mult posibil în timp real. Analiza eficientă a riscurilor nu se poate realiza decât utilizând date precise si actualizate. Dorim astfel să continuăm să eficientizăm raportarea datelor și îmbunătățirea capacităților de analiză pe baza acestor date, pentru a asigura depistarea și diminuarea în timp util a riscurilor care apar. Vulnerabilitățile anumitor fonduri de investiții, combinate cu interconexiunea cu alte părți ale sectorului financiar, reclamă o consolidare a sistemului de reglementare și supraveghere, tocmai pentru a spori reziliența și gestionarea riscului de lichiditate pentru fondurile care activează pe piața de capital și pe alte piețe financiare”, a conchis Nicu Marcu.