Președintele AVAS: Numărul de insolvențe și falimente arată că multe societăți au fost transformate în fier vechi
Președintele AVAS, Marius Obreja, afirmă că multe societăți comerciale din România au fost transformate în fier vechi, în ultimii ani, având în vedere numărul mare de insolvențe urmate de falimente, unele cazuri fiind în cercetare la DNA, în atenția Corpului de control sau a autorităților fiscale, informează Mediafax.
Prezent, vineri, într-o conferință de presă la Prefectura Arad, președintele AVAS, Marius Obreja, a declarat că în ultimii trei ani rata intrării în insolvență a crescut de patru ori, transmite corespondentul Mediafax.
„Dacă până în 2009 rata era de 20 la sută, după acest an a crescut spre 80 sau 85 la sută. Acum sunt în procedură de insolvență 11.000 de dosare. Rata revenirii în activitate este apropiată de zero, nu știu dacă avem un exemplu de societate intrată în insolvență cu reîntoarcere în stare de funcțiune”, a spus Obreja.
El a adăugat că „planurile de reorganizare au fost nereușite și făcute pe perioade foarte scurte de timp”.
Obreja a precizat că din portofoliul de 700 de societăți al AVAS, jumătate sunt în proceduri de insolvență.
„S-a vândut foarte mult fier vechi în ultimii ani”, a spus Obreja, care, în urma întrebărilor puse de jurnaliști pe acest subiect, a lăsat să se înțeleagă că din punctul său de vedere multe societăți au fost lichidate cu scopul de a fi valorificate la fier vechi.
„Se poate observa din acest ritm al intrărilor în procedură de insolvență și apoi imediat în faliment și lichidare, că multe societăți comerciale au fost transformate în fier vechi. Ar fi interesant să vedem care a fost cantitatea în tone a fierului vechi exportat din România, e o analiză foarte interesantă dacă cineva ar putea să o facă”, a spus Obreja.
Președintele AVAS a declarat că au fost identificate și cazuri de falimente suspecte, care sunt în atenția procurorilor sau a Corpului de control, „dar informațiile sunt folosite în interiorul Guvernului”.
„Deja în scurta noastră experiență de conducere la AVAS avem sesizări ale DNA și înaintate Corpului de control al primului ministru și către organele fiscale. Unul dintre cazurile care este pentru noi didactic și care o să ocupe loc și în media este Fortus Iași, unde AVAS vrea să oprească alunecarea spre lichidare”, a mai spus Marius Obreja.
El a declarat că AVAS speră să reușească să izoleze „partea de bussines, partea din Fortus care poate trăi și care are portofoliu de comenzi”.
Marius Obreja s-a aflat la Arad pentru a vizita câteva fabrici și pentru o întâlnire cu oameni de afaceri locali, cărora le-a prezentat „oportunitățile din portofoliul AVAS”.