Președintele și directorul general al unei bănci prezente și în România au demisionat

Publicat: 02 02. 2015, 11:10

Președintele Panayotis Aristidis Thomopoulos și directorul general Christos Megalou vor fi înlocuiți cu directorul adjunct Nikolaos Karamouzis și, respectiv, managerul general Fokion Karavias.

Decizia de a demisiona vine după ce vicepremierul grec Yannis Dragasakis s-a întâlnit vineri cu acționarii Eurobank pentru a discuta despre viitorul băncii, relatează Reuters.

Totuși, Dragasakis a afirmat că schimbarea de la nivelul conducerii băncii nu a fost determinată de o hotărâre a noului guvern de la Atena.

„Din ce am auzit, cei doi au avut inițiativa de schimba conducerea băncii, acțiune pe care o salutăm”, a declarat Dragasakis.

De altfel, Megalou a motivat decizia de a demisiona prin faptul că a acceptat un post de consilier la compania canadiană Fairfax Financial, care deține o participație de 13,6% la Eurobank.

Cel mai mare acționar al băncii este Fondul elen pentru stabilitate financiară, cu o participație de 35%.

În România, Eurobank controlează Bancpost, ERB Retail Services IFN, ERB Leasing IFN, Eurobank Finance, Eurobank Securities, Eurobank Property Services, Eliade Tower (55,94%), IMO Property Investments București, IMO – II Property Investments, EFG IT Shares Services, EFG Eurolife Asigurări Generale, EFG Eurolife Asigurări de Viață, Retail Development (55,94%) și Seferco Development.

Eurobank a constituit în trimestrul al treilea al anului trecut provizioane pentru credite neperformante în România în valoare de 104 milioane de euro, iar pierderile la nouă luni au atins 92,5 milioane de euro.