PREȚUL călătoriei cu metroul VA CREȘTE din 2019, din cauza MĂRIRILOR salariale de la Metrorex
Creșterile salariale obținute de sindicatul Metrorex vor fi acoperite prin scumpirea biletelor, avertizează ministrul demisionar al Transporturilor Lucian Șova, care îl acuză pe liderul sindal Ioan Rădoi de șantaj.
„Apreciez că a fost o activitate care ține de artificial. Nu a existat niciun motiv de grevă. Sindicatul condus de Ioan Rădoi a șantajat administrația companiei, practic șantajând sutele de mii de bucureșteni care beneficiază de serviciile companiei. Conflictul de muncă a fost stins, dar cu prețul unei măriri salariale pe care o apreciez nejustificată, dar legal întrunește condițiile corespunzăroare. Costurile le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor”, a declarat ministrul Lucian Șova.
Ministrul demisionar admite totuși că Metrorex ar putea obține venituri noi din închirierea spațiilor comerciale.
„Acest lucru este posibil dacă s-ar putea petrece repede și nu am fi obstrucționați de comercianții actuali, care nu plătesc chirie. Ce câștigă Metrorex din închirierea spațiilor va contribui la echilibrarea bugetului companiei, astfel încât influența majorărilor salariale să nu fie semnificativă sau poate chiar deloc să nu fie transmisă în prețul biletelor de călătorie”, a adăugat Șova.
Salariații de la metrou vor primi o majorare salarială de 20%, după ce administrația și sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.
„Astfel, conflictul de muncă a fost stins, părțile convenind o mărire salarială de 20%. Noul Contract Colectiv de Muncă urmează să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă pe 5 decembrie 2018 pentru a intra in vigoare”, preciza Metrorex într-un comunicat.
Sindicatul Liber Metrou (USLM) a declanșat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, amenințând ulterior că va fi declanșată și o grevă generală, care nu a mai avut loc.
Sindicaliștii au solicitat, inițial, majorări salariale de peste 40%, iar negocierile au continuat pentru o creștere de 20%.
Foto: Metrorex/ Facebook