Prețul petrolului a atins minimul ultimelor opt luni. „Țițeiul este oficial într-o piață sub semnul ursului”
Prețul petrolului s-a prăbușit luni pe bursele asiatice de mărfuri, unde barilul de țiței a ajuns la circa 82 de dolari, minimul ultimelor opt luni, potrivit Associated Press. Evoluția slabă consemnată de cele mai mari economii ale lumii au alimentat temerea investitorilor că cererea globală de petrol ar putea scădea pe viitor.
Economia americană a produs în luna mai doar 69.000 de noi locuri de muncă, cel mai scăzut nivel al ultimului an. Totodată, după o perioadă de declin de aproape un an, șomajul a urcat luna trecută la 8,2%, de la 8,1% în aprilie, se arată într-un raport al Departamentului Muncii, făcut public la sfârșitul săptămânii trecute.
Temerile privind o eventuală încetinire a creșterii economice din Statele Unite au dus la reevaluarea estimărilor privind cererea mondială de țiței. Specialiștii susțin că cererea de petrol va continua să crească anul acesta, însă într-un ritm mult mai redus decât se prognozate anterior.
Prețul țițeiului a scăzut cu 23% în ultima lună, pe fondul îngrijorărilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, dar și a evoluțiilor slabe consemnate de economia Indiei și Chinei, notează sursa citată.
Petrolul, o piață „sub semnul ursului”
„Am renunțat complet la factorul de risc geopolitic, aspectele privind cererea globală de țiței fiind acum în focus. Există temeri că am putea înregistra o încetinire mai accentuată decât anticipasem”, a precizat Ole Hansen, șeful departamentului de strategie de produs la Saxo Bank, citat de Reuters. Hansen a subliniat că oficial, petrolul este „într-o piață sub semnul ursului”, în scădere.
Criza datoriilor din zona euro și lipsa de acțiune a liderilor Uniunii Europene au contribuit la sentimentul negativ de pe piețele financiare internaționale.
„Toată lumea spera că se va găsi o soluție, dar lucrurile au evoluat din ce în ce mai rău. Nu există niciun motiv ca petrolul să avanseze la vârfurile pe care le aveam înainte, având în vedere că ne așteptăm la o scădere a cererii”, susține Ob Montefusco, trader la Sucden Financiar.
Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, a avertizat la sfârșitul săptămânii trecute că instituția pe care o conduce nu poate să substituie lipsurile și absența unor măsuri din partea guvernelor statelor aflate în dificultate.
Guvernul de centru-dreapta din Spania a eșuat să găsească până acum o soluție prin care să finanțeze salvarea de 23,5 miliarde de euro a băncii Bankia, a patra cea mai mare din punct de vedere al împrumuturilor acordate populației.
Pe fondul acestui eșec, costurile de împrumut ale statului au crescut și au atins niveluri similare celor înregistrate de Irlanda și Portugalia în momentul în care au fost nevoite să apeleze la sprijin financiar extern.