Prețul petrolului a coborât sub nivelul din mai 2009
Prețul petrolului Brent cu livrare în luna februarie a scăzut până la 49,92 de dolari pe barili la Londra. Contractele futures au coborât cu până la 2,3%, marcând a cincea zi în care cotația petrolului Brent se află în scădere.
De asemenea, prețul petrolului West Texas Intermediate cu livrare în februarie a coborât cu până la 1,8% miercuri, la 47,09 dolari, pe bursa de la New York.
Rezervele de petrol ale Statelor Unite au crescut cu aproximativ 700.000 de barili, la 386,2 milioane de barili în săptămâna încheiată în 2 ianuarie, potrivit estimărilor analiștilor consultați de Bloomberg. Agenția Internațională pentru Energie va publica datele oficiale miercuri.
China, al doilea mare consumator de petrol la nivel mondial, nu va determina revenirea pieței în 2015, întrucât importurile vor încetini, potrivit unui raport al grupului bancar Citi. Analiștii Citigroup estimează căp importurile de petrol ale China vor crește cu 3,3% în acest an, prin comparație cu avansul de 8,9% din 2014.
Suhail Al Mazrouei, ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, a afirmat că piața „are nevoie de timp pentru a absorbi surplusul” de petrol existent în prezent și că prețurile petrolului ar putea depinde de creșterea producției din statele din afara Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Qatar, țară membră a OPEC, a estimat că surplusul global de petrol se ridică la 2 milioane de barili pe zi.
Prețurile petrolului au scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condițiile în care OPEC a decis să nu reducă producția de petrol, pentru a nu pierde cota de piață pe care o deține la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite. OPEC furnizează 40% din necesarul de petrol la nivel mondial.