Prețul petrolului ar putea crește cu 50%
Petrol Brent, cotat în prezent la 33,16 dolari pe baril, este estimat la 48 de dolari pe final de an, iar petrolul tranzacționat în SUA, acum la 30,21 dolari pe baril, ar urma să ajungă la 46 de dolari.
Producția SUA va înregistra între primul și ultimul trimestru un declin de 620.000 de barili pe zi, sau 7%, conform estimărilor Administrației pentru Informații privind Energia (din cadrul Departamentului Energiei al SUA).
Petrolul este „investiția anului”, potrivit Citigroup, care alături de bănci precum UBS Group și Societe Generale se așteaptă la creșteri de preț în a doua parte a anului.
„Petrolul de șist din SUA va încasa lovitura, acolo se vor vedea reduceri (de producție, n.r.) iar cantitatea de petrol din piață ar urma să scadă. În plus, sunt estimări pozitive pentru cerere în a doua parte a anului”, a declarat Daniel Ang, analist pentru investiții la Phillip Futures.
Petrolul tranzacționat în SUA și Brent (la Londra) au închis ședința din 20 ianuarie la minimul începând din 2003. Barilul SUA a închis marți la 29,88 dolari și ar trebui să urce cu 54% pentru a ajunge la 46 de dolari, iar Brent ar avea nevoie de un avans de 47% comparativ cu închiderea de 32,72 dolari din ziua precedentă.
Barilul de petrol a crescut 4,4% – SUA și cu 8% – Brent săptămâna trecută, în contextul speculațiillor că Rusia și OPEC se vor întâlni pentru a discuta reducerea producției. Între timp, cotațiile au revenit la nivelurile înregistrate înainte ca piața să fie influențată de aceste informații.