Prețurile locuințelor se află la nivelul din 2010. Botoșani, în topul scumpirilor

Publicat: 22 04. 2019, 15:43

Astfel, nivelul actual al prețurilor solicitate de către vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune (mai ales în 2008).

În ceea ce privește valorile de tranzacționare ale locuințelor, cele mai recente date publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică (INS) relevă, pentru al patrulea trimestru din 2018, un avans anual de 4,2% atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro. Pentru piața locală, creșterea anuală a fost de 5,3%, corespunzând, astfel, cu cea consemnată de Analize Imobiliare pentru valorile de listare a proprietăților.

„Tendința de temperare a ritmului de creștere a prețurilor, identificată de Analize Imobiliare încă din a doua jumătate a anului 2017, s-a menținut și în primul trimestru din 2019. Prețurile și-au continuat traiectoria ascendentă într-un ritm și mai redus decât anul trecut, astfel încât diferența anuală a prețurilor proprietăților rezidențiale a ajuns la +4,6%, în condițiile în care, în cele trei luni anterioare, același indicator se situa la o valoare de +5,3%”, spune Dorel Niță, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro și Project Manager al AnalizeImobiliare.ro

În marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, prețurile apartamentelor au tins, în general, să se majoreze în primele trei luni din 2019 – chiar dacă, la fel ca în cele două trimestre anterioare, marjele de creștere nu au depășit pragul de 2%. Excepția de la regulă o constituie Constanța, acolo unde pretențiile vânzătorilor s-au diminuat cu 0,4%, până la 1.140 de euro pe metru pătrat util.

Pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, Brașovul s-a situat în fruntea clasamentului creșterilor de preț din marile orașe ale țării – atât trimestrial, cât și anual. Aici, apartamentele s-au apreciat cu 2% în primul pătrar din 2019 și, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni, ajungând la o medie de 1.100 de euro pe metru pătrat util. Cluj-Napoca se situează pe a doua poziție (atât în topul trimestrial, cât și în cel anual), prețul mediu solicitat pentru un apartament majorându-se cu 1,7% în primele trei luni din 2019 și, respectiv, cu 6,4% în ultimul an (până la 1.560 de euro pe metru pătrat util). În București, locuințele s-au scumpit cu 1,3% în T1 2019 și, respectiv, cu 5,7% la 12 luni, până la 1.320 de euro pe metru pătrat util. Pe următoarele locuri în clasamentul anual al creșterilor de preț se află Timișoara (+5,1% anual), Constanța (+3,8%) și Iași (+3,7%).

La fel ca în ultimele două trimestre, în T1 2019 au existat câteva reședințe de județ unde au avut loc creșteri de preț sensibil mai mari decât în marile centre regionale, dar și decât media națională. Pe primul loc în clasamentul național al scumpirilor se află, astfel, Botoșaniul, cu un avans de 7,1%, până la o medie de 800 de euro pe metru pătrat util. Orașul din nord-estul țării este urmat, la relativ mică distanță, de Miercurea-Ciuc, cu un plus de 6,3% (până la 900 de euro pe metru pătrat), apoi de Drobeta Turnu Severin (+5,3%, până la 670 de euro pe metru pătrat), Târgu-Jiu (+5,2%, până la 980 de euro pe metru pătrat) și Sibiu (+4,5%, până la 940 de euro pe metru pătrat).

Pe parcursul primului trimestru al anului în curs, aproximativ 164.000 de potențiali cumpărători au căutat apartamente și case scoase la vânzare prin intermediul Imobiliare.ro, cu aproape 30% mai mult decât în cele trei luni anterioare. Comparativ cu perioada similară din 2018, însă, volumul cererii este, per ansamblu, cu 20% mai mic la nivelul centrelor regionale. Interesul pentru achiziția de locuințe este, totuși, semnificativ mai ridicat decât în urmă cu patru ani. Astfel, comparativ cu primul trimestru din 2015, moment la care piața rezidențială autohtonă se afla deja în creștere, cererea de locuințe este acum cu 41% mai mare în cele șase mari centre regionale analizate.

Spre deosebire de ultimul trimestru al anului trecut, datele arată, pentru primele trei luni din 2019, o majorare de 15,4% a ofertei de locuințe (apartamente și case construite înainte de anul 2000) în cele șase centre regionale analizate. Comparativ cu perioada similară din 2018, însă, în marile orașe ale țării este vizibilă o tendință de scădere a ofertei, acest indicator fiind cu 7% mai mic decât în urmă cu 12 luni.

Potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primul trimestru al anului în curs au fost încheiate, pe plan național, un număr de 116.109 de vânzări de imobile – nivel ce marchează o scădere de 22% față de perioada similară din 2018, când la nivel de țară erau consemnate 148.951 de asemenea operațiuni. De menționat este totuși că, cel puțin în parte, această scădere poate fi pusă pe seama faptului că lunile ianuarie și februarie, cele care au înregistrat și cele mai slabe rezultate, au fost marcate de nefuncționarea programului Prima Casă (care susține, încă, o parte importantă din cererea de locuințe existentă în piață).

Foto: Hepta