Prima pagină » Economic » Prima AGA după listarea la bursă: Acționarii HIDROELECTRICA au aprobat cumpărarea Uzinei Constructoare de Mașini Reșița

Prima AGA după listarea la bursă: Acționarii HIDROELECTRICA au aprobat cumpărarea Uzinei Constructoare de Mașini Reșița

Prima AGA după listarea la bursă: Acționarii HIDROELECTRICA au aprobat cumpărarea Uzinei Constructoare de Mașini Reșița
Sursa foto: Hidroelectrica

Tranzacția de preluare a companiei U.C.M. Reșița S.A. a fost aprobată, luni, în prima Adunare Generală Ordinară a Acționarilor Hidroelectrica SA care a fost organizată după listarea istorică de pe Bursa de Valori București (BVB).

În cadrul Adunării Generale a Acționarilor Hidroelectrica SA de luni, a fost aprobată tranzacția de preluare a companiei U.C.M. Reșița S.A. Odată cu această investiție, U.C.M. Reșița urmează să devină „Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice S.R.L.”, cu principalul obiect de activitate fabricarea de motoare și turbine, a transmis compania.

„Integrarea UCM în Hidroserv va aduce un mare aport pentru Hidroelectrica în ceea ce privește lucrările de mentenanță și reprezintă un moment foarte important în calendarul pentru anul 2024. Întreaga echipă managerială este pregătită să implementeze toate demersurile necesare finalizării transferului de business”, se arată în mesajul Hidroelectrica de luni.

Hidroelectrica anunțase, pe 8 decembrie, că semnat contractul cadru pentru transferul de afacere de la Uzina Constructoare de Mașini Reșița (UCMR), către companie, cu tranzacția urmând să se finalizeze prin îndeplinirea unei serii de condiții suspensive, care include, printre altele, aprobarea acesteia de către acționari în cadrul AGA Hidroelectrica.

„Sentimentul general în rândul acționarilor este unul de încredere și de optimism cu privire atât la activitatea companiei în 2024, cât și la investițiile pe care compania urmează să și le asume în următoarele luni”, potrivit companiei.

Cât valorează tranzacția

Compania preciza că tranzacția vizează securizarea bazei de active a UCMR, unică în Sud-Estul Europei și esențială în eficientizarea activității de mentenanță și retehnologizare a Hidroelectrica.

Transferul de Afacere include preluarea platformei de producție industrială ABC, preluarea parțială a platformei de producție Câlnicel, integrarea specialiștilor uzinei din domeniul proiectării, tehnologiei și al execuției, asimilarea know-how-ului aferent proiectelor împreună cu documentațiile din arhiva proprie a UCMR, precum și preluarea activelor/dotărilor cu mașini-unelte și utilaje necesare executării de echipamente noi, complexe sau a reparațiilor și retehnologizărilor de echipamente aflate în exploatare.

Tranzacția este una de importanță istorică pentru că va permite Hidroelectrica să dețină în propriul portofoliu atât echipamentele, cât și know-how-ul necesare derulării programului de investiții.  Alăturarea capacităților de proiectare și producere a echipamentelor ale UCMR, cu cele de montaj și mentenanță deținute de Hidroserv, va avea un efect pozitiv direct asupra controlului costurilor și a duratei de execuție a lucrărilor de modernizare, retehnologizare și mentenanță.

Prețul total pentru transferul dreptului de proprietate asupra afacerii și asupra tuturor bunurilor care intră în perimetrul tranzacției este de 67.879.000 de lei.

În informarea către BVB, managementul companiei a anunțat că Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor („AGEA”) Hidroelectrica a aprobat, luni, cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți, reprezentați în mod valabil sau care au votat prin corespondență sau prin mijloace electronice, următoarele puncte de pe ordinea de zi, Tranzacția și Documentele Tranzacției privind preluarea afacerii de la U.C.M. Reșița S.A. și împuternicirea Directoratului Hidroelectrica pentru a efectua toate demersurile necesare finalizării și semnării tuturor documentelor necesare încheierii și finalizării transferului de afacere.

Totodată, s-a aprobat înființarea de către Hidroelectrica a unei societăți cu răspundere limitată (“S.R.L.”), către care se va realiza transferul de afacere de la U.C.M. Reșița S.A., ce va avea denumirea de „Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice S.R.L.”, un capital social de 119.650.000 RON (urmând a fi subscris și vărsat integral de Hidroelectrica în calitate de asociat unic), și obiectul principal de activitate cod CAEN 2811- Fabricarea de motoare și turbine (cu excepția celor pentru avioane, autovehicule și motociclete) și (ii) împuternicirea Directoratului Hidroelectrica pentru a efectua toate demersurile necesare în vederea constituirii și funcționarii societății nou create, inclusiv prin determinarea obiectului secundar de activitate, a membrilor organelor de conducere și a celorlalte elemente de guvernanță ale acestei societății și semnarea actului constitutiv al societății nou create.

UCM Reşiţa este situată în municipiul Reşiţa în partea de sud-vest a României, pe valea râului Bârzava. Uzina și-a început activitatea la 3 iulie 1771, moment la care au fost puse în funcţiune două furnale şi forja, fiind este cea mai mare întreprindere din Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin, dar şi din partea de vest a ţării.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania, crucială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW, conform Hidroelectrica.

Sursa foto: Hidroelectrica

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și