Prima pagină » Economic » Primăria care nu a achitat 4 ani costurile unui împrumut, deși a anunțat periodic plățile

Primăria care nu a achitat 4 ani costurile unui împrumut, deși a anunțat periodic plățile

Primăria care nu a achitat 4 ani costurile unui împrumut, deși a anunțat periodic plățile
Primăria Băile Herculane nu a achitat timp de patru ani costurile aferente unei emisiuni de obligațiuni din 2006, deși a transmis semestrial Bursei rapoarte prin care anunța că urmează să plătească, iar datoria acumulată se ridică la aproximativ 1,2 milioane de lei.

Primăria Băile Herculane nu a achitat timp de patru ani costurile aferente unei emisiuni de obligațiuni din 2006, deși a transmis semestrial Bursei rapoarte prin care anunța că urmează să plătească, iar datoria acumulată se ridică la aproximativ 1,2 milioane de lei, informează Mediafax.

Primăria a atras în martie 2006 suma de 3,1 milioane lei de pe piața de capital, printr-o emisiune de obligațiuni cu scadență în decembrie 2020 și listate la Bursa de Valori.

Primăria a început să facă plățile în contul obligațiunilor în anul 2008, însă acesta a fost singurul an când investitorii au încasat o parte din banii care le reveneau în contul obligațiunilor cumpărate.

Din iunie 2009 autoritatea locală nu a mai achitat dobânzile și o parte din principal, deși a transmis semestrial la Bursă că urmează să facă plățile.

Abia după patru ani, la finele lunii iulie din acest an, primăria a anunțat că nu poate să-și respecte obligațiile de plată. Primăria Băile Herculane a trimis atunci un raport Bursei în care arăta că pentru emisiunea de obligațiuni sunt arierate de 1,2 milioane lei, din care 678.000 de lei reprezintă principal de rambursat și 548.000 de lei dobânzi restante.

„Suma încasată din emisiunea de obligațiuni a fost de 3,1 milioane lei în data de 7 martie 2006 și folosită pentru investiții publice care nu au adus noi venituri în bugetul local. Conform prospectului de emisiune au fost acordați doi ani de grație urmând ca rambursarea să înceapă cu anul 2008, la finele semestrului I. La acea dată Primăria orașului Băile Herculane înregistra plăți restante și arierate provenind din perioada 2006 -2008 și semestrul I 2008. Veniturile proprii realizate nu au asigurat decât plata cheltuielilor de funcționare a instituției noastre, neavând resurse financiare pentru plata ratelor semestriale și a dobânzilor la emisiunea de obligațiuni”, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Băile Herculane la solicitarea Mediafax.

Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au precizat că instituția a cerut primăriei să informeze investitorii cu privire la situația plăților în contul obligațiunilor după ce a primit o sesizare din partea unui investitor.

„La sfârșitul lunii iunie 2013, ASF a primit o sesizare din partea unui investitor cu privire la încălcarea de către emitentul Orașul Băile Herculane a obligațiilor de plată față de obligatari. Precizăm că, începând cu data listării la BVB a emisiunii de obligațiuni de către Orașul Băile Herculane, respectiv 23.12.2009, emitentul a publicat pe website-ul operatorului de piață rapoarte curente privind termenele de plată aferente tranșelor de rambursare a principalului și a cupoanelor. Pornind de la aspectele sesizate, ASF a inițiat o investigație și, totodată, a solicitat emitentului să comunice investitorilor, prin intermediul unui raport curent, situația existentă privind obligațiile de plată aferente împrumutului obligatar. Acest lucru s-a materializat în data de 26.07.2013”, se arată într-un răspuns transmis de ASF la solicitarea Mediafax.

ASF nu a răspuns dacă anunțurile transmise semestrial de primărie privind plățile în contul obligațiunilor pot fi considerate manipulare și dacă a sesizat Poliția sau Parchetul asupra acestei situații.

„În ceea ce privește rezultatele investigației pe care ASF a inițiat-o în această situație, ne rezervăm dreptul să le facem publice atunci când vom considera investigația finalizată. Finalizarea presupune inclusiv adoptarea tuturor măsurilor care se impun”, se arată în răspunsul autorității.

În raportul transmis Bursei în luna iulie de primăria din Băile Herculane se precizează că societatea de administrare a investițiilor Certinvest a pus poprire pe o sumă de 50.000 de lei din contul autorității locale, în baza a două dosare de executare din anul 2012.

Președintele Comitetului Director și directorul general al Certinvest, Horia Gustă, a declarat pentru Mediafax că primăria nu a mai plătit pentru obligațiuni încă din iunie 2009, iar de atunci fondurile Certinvest și-au recuperat integral banii prin executare silită.

„Am cumpărat obligațiunile în oferta publică (derulată în 2006 – n.r.), iar la începutul acestui an am diminuat semnificativ poziția prin vânzare. Deținerile la această data sunt marginale. Din iunie 2009 Primăria nu și-a mai plătit obligațiile, achitând doar primele două rate (în anul 2008 – n.r.). Am solicitat în anul 2009 de la Primărie o explicație la care răspunsul a fost «nu avem bani să plătim». Noi am recuperat toți banii pe baza executării silite”, a afirmat Gustă.

El a adăugat că Certinvest a evidențiat în toate raportările către CNVM/ASF și către bănci depozitare situația neîncasării acestor cupoane.

Atribuțiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) au fost preluate la finele lunii aprilie de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Toți deținătorii de obligațiuni aveau cunoștință de faptul că acest emitent nu și-a respectat obligațiile de plată la termen. Plățile cupoanelor nu se puteau realiza decât prin intermediul agentului de plată BCR Securities. În toată această perioadă obligațiunile emise de Băile Herculane au fost și sunt în continuare tranzacționabile”, a mai spus Gustă.

Activitatea firmei de brokeraj BCR Securities a fost preluată în 2009 de BCR.

Suma datorată în contul obligațiunilor (1,2 milioane lei) reprezintă peste 40% din arieratele pe care Primăria Băile Herculane le avea la finele primului semestru, de aproape 2,9 milioane lei, potrivit raportului transmis Bursei la finele lunii iulie.

Pentru achitarea datoriilor Primăria Băile Herculane a solicitat sprijin financiar de la Consiliul Județean Caraș-Severin.

Citește și