Primăria Suceava nu reușește să vândă niciun apartament ANL. „Prețul e mai mare decât cel de piață”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că autoritățile locale nu reușesc să vândă niciun apartament construit prin ANL din cauză că prețul acestora este mai mare decât cel de pe piața liberă, el susținând că ANL ar trebui să stabilească prețuri diferențiate, în funcție de zonă, informează Mediafax.
Lungu a spus, într-o conferință de presă, că ANL le-a solicitat autorităților locale să vândă cu celeritate locuințele construite prin agenție pentru finanțarea construcției de noi locuințe prin acest program, dar a explicat că prețul apartamentelor ANL este mai mare decât cel al pieței și nimeni nu vrea să le cumpere.
„Ne luptăm cu morile de vânt. Prețul locuințelor ANL e mai mare decât cel de piață”, a afirmat Lungu.
El a spus că a solicitat ANL să stabilească prețuri diferențiate, în funcție de zonă, în condițiile în care în prezent prețul stabilit este de 408 euro metrul pătrat, indiferent dacă locuința este în București sau într-o comună.
„Cei care ar îndeplini condițiile nu cumpără apartamentele ANL, ci de pe piața liberă”, a mai spus Ion Lungu, care consideră că trebuie reconsiderat prețul cerut în funcție de zona unde este amplasată locuința.
Primarul a precizat că în Suceava 200 de apartamente construite prin ANL îndeplinesc condițiile pentru a fi vândute.