Primarul din Bușteni face din Bahamas planul pentru Autostrada Zăpezii: „O inaugurăm cu Madonna”
Focurile de artificii de o oră la deschiderea circulației pe Orăștie-Sibiu la câteva zile după ce constructorii au încins grătarele în tunel sunt nimic: primarul din Bușteni, Emanoil Savin, își dă cuvântul că o va aduce pe Madonna în concert, doar să vadă mașini pe autostrada Comarnic-Brașov. Până atunci însă, edilul visează din Bahamas la drumul zăpezii, unde a plecat în concediu, enervat, spune el, de nebunia de după Sărbători. „Și o să plec în fiecare an, de acum încolo. Ați văzut ce e pe DN1. Îmi vine să dau o hotărâre de consiliu local să interzic traficul pe DN1″, spune el, convins că, dacă autostrada nu se face, „s-au curățat cu toții, pleacă cu toții”.
Și primarii altor localități pe unde va trece cea mai așteptată autostradă sunt în focuri cu autostrada. „A fost semnat proiectul? Nu am fost înștiințați nimic oficial”, „Să se apuce odată de ea!”, „Câștigătorul (Vinci-n.r.) a mai fost câștigător de două ori. Și?”, spun primarii contactați de gândul.
Între timp, la sediul Guvernului joia trecută a avut loc o „ședință restrânsă”, condusă de vicepremierul Gabriel Oprea și la care au participat ministrul delegat Dan Șova, șeful CNADNR și reprezentanți ai Prefecturii Prahova și CJ Prahova. Tema discuției: autostrada Comarnic-Brașov. „MAcum trebuie să vină și constructorii, după vacanță. Timp de o săptămână se va scrie contractul, se discută pagină cu pagină”, au precizat pentru gândul surse guvermanentale.
Primarul Savin: „Îmi vine să dau o hotărâre să interzic traficul pe DN1″
După încercările gândul de a-l contacta pe primarul localității Bușteni, Emanoil Savin, acesta a răspuns inițial printr-un sms, în care mărturisea că se află în concediu în Bahamas: „Sunt în concediu în Bahamas. Acum m-am trezit, dacă vreți, vorbim”.
Încă de la început se declară „supărat” din cauza veșnicei aglomerații de pe Valea Prahovei: „Îmi vine să dau o hotărâre de consiliu local să interzic traficul pe DN1″.
„Sunt supărat, nu ați văzut ce a fost în decembrie pe DN1? Eu de asta am plecat (în concediu). Și o să plec în fiecare an, de acum încolo. Am plecat pe 4 ianuarie. Trebuia să plec din decembrie. O să plec în fiecare an. Pe unde să merg, prin păduri? Ați văzut ce e pe DN1. Îmi vine să dau o hotărâre de consiliu local să interzic traficul pe DN1”, spune cu năduf primarul Emanoil Savin.
Este convins că autostrada Comarnic-Brașov are o „importanță internațională, nu numai națională” și că dacă aceasta nu va fi construită, actuala guvernare are de pierdut în fața electoratului.
„Dacă nu fac autostrada, s-au curățat cu toții. Pleacă cu toții. Asta e acum prioritatea națională”, este de părere primarul din Bușteni.
Ne dezvăluie și cum visează să sărbătorească finalizarea construcției celei mai așteptate autostrăzi, după ce a văzut, la finele anului trecut, că autoritățile din Sebeș au celebrat cu un spectacol și focuri de artificii de o oră deschiderea a trei loturi din autostrada Sibiu -Orăștie.
„Ați văzut ce au făcut cei de la Sebeș, focuri de artificii. Dacă se face autostrada (Comarnic-Brașov) eu o aduc la Madonna!”, visează primarul localității Bușteni, Emanoil Savin, care spune că din Bahamas va pleca în Canada, în vizită „la finul meu, (Lucian) Bute, să îi fiu alături la meci (Gala de la Montreal, în cadrul căreia Lucian Bute va boxa, pe 18 ianuarie, cu pugilistul canadian Jean Pascal n.n.)
Vlad Gheorghe Oprea, primar Sinaia: „Nu am fost anunțați nimic oficial. Nu știu dacă proiectul a fost semnat”
Vlad Oprea, primarul localității Sinaia, nu se arată atât de entuziast, ci dimpotrivă.
„Nu am fost anunțați nimic oficial. Nu știu dacă proiectul a fost semnat (contractul între CNADNR și asocierea Vinci-Strabag-Aktor n.n.). Sperăm să se fi semnat”, a declarat pentru gândul Vlad Oprea, primarul localității Sinaia, care spune că ar fi auzit ceva de o eventuală întrunire, la Guvern, a primarilor din localitățile prin care va trece autostrada, însă așteaptă să fie convocat.
Proiectul care arată pe unde va trece noua autostradă le este străin primarilor.
„Nu știu cum arată proiectul. Nu am văzut nimic. Dacă proiectul este în forma de acum câțiva ani, cu un tunel prin Sinaia de 4 km, este în regulă, dar nu știu cum arată acum proiectul”, a adăugat Vlad Oprea.
Primar Râșnov, Adrian Ioan Vestea: „Autostrada s-ar amortiza în timp foarte scurt”
Mai multe informații nu are nici primarul Adrian Vestea, din Râșnov, care este de părere însă că amortizarea costurilor cu autostrada, care urmează să fie construită în regim de concesiune, se va face în timp scurt.
„Nu am auzit nimic de nici o convocare. Nu cunosc proiectul. Pentru noi autostrada ar aduce beneficii. Ne aflăm în vecinătatea zonei deosebit de aglomerate. Autostrada s-ar amortiza în timp foarte scurt”, a declarat pentru gândul Ioan Vestea.
George Scripcaru, primar Brașov: „Câștigătorul a mai câștigat de două ori. Și?”
La auzul subiectului de discuție, primarului Scripcaru i-a scăpat un râs înfundat. „Câștigătorul a mai fost câștigător de două ori (aluzie la faptul că Vinci a mai fost selectat de două ori drept câștigător pentru construirea autostrăzii Comarnic- Brașov). Și? Ar fi bine dacă de data asta s-ar și realiza. Aș face orice să se întâmple asta. Aș fi ipocrit să zic că nu m-ar bucura construirea acestei autostrăzi. Atunci s-a poticnit la finanțare”, a declarat pentru gândul George Scripcaru.
„Trebuie actualizat studiul de fezabilitate, trebuie făcut proiectul tehnic, după aceea trebuie rezolvată problema exproprierilor, problemele cu cadastrul. Nu mai știm pe unde trece”, spune Scripcaru, care susține că până să fie gata Comarnic-Brașov el este mai degrabă interesat de finalizarea centurii Brașovului. „Centura era gata în proporție de 60%, apoi Alpine a dat faliment și a băgat în faliment la rândul ei o grămadă de firme românești, dar despre asta nu prea se vorbește”, a adăugat Scripcaru.
„Ședință restrânsă” la sediul Guvernului. Tema: autostrada Comarnic-Brașov
Construcția autostrăzii Comarnic-Brașov a fost tema discuției care a avut loc joia trecută la Guvern. La ședința restrânsă au participat vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul delegat pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură Dan Șova, reprezentanți ai CNADNR și ai Consiliului Județean și Prefecturii Prahova, potrivit unor surse guvernamentale, care au precizat pentru gândul că, deși inițial era programat ca la discuții să fie prezenți și primari din localitățile pe unde va trece noua autostradă, aceștia nu au mai fost convocați.
„Proiectul final, cu toate detaliile, va fi prezentat autorităților locale în 15 februarie”, au precizat pentru gândul sursele guvernamentale.
Participanții la ședința din sediul Guvernului au fost informați că nu au fost depuse contestații după desemnarea câștigătorului (asocierea Vinci-Strabag-Aktor) contractului de concesiune. Termenul de depunere a contestațiilor a expirat.
„De mâine trecem la treabă. Va veni și constructorul din vacanță. Mâine sosesc câștigătorii, iar timp de o săptămână se va scrie contractul, se discută pagină cu pagină. Mâine vine fiecare cu banca lui”, au precizat sursele.
Mircea Cosma, președinte CJ Prahova: „Noi cu mușchii ca oțelul și culegem mușețelul”
Președintele CJ Prahova i-a ironizat pe primarii care sunt sceptici că francezii de la Vinci vor reuși de data aceasta să ducă la bun sfârșit construcția autostrăzii Comarnic-Brașov: „Noi cu mușchii ca oțelul și culegem mușețelul” .
Apoi trece rapid în revistă palmaresurile constructorilor Vinci și Strabag.
„Vinci vine de la Leonardo Da Vinci. Vinci a construit autostrăzile din sudul Franței. Strabag a construit trei sferturi din autostrăzile din Austria și un sfert din cele din Germania”, spune Cosma.
Cât despre primarul din Bușteni, care vrea să o aducă pe Madonna după ce va fi gata noua autostradă, are numai cuvinte de laudă: „Este un primar inimos. Ați văzut? Am intrat în Cartea Recordurilor, cu crucea de pe Caraiman”.
Consorțiul Vinci-Strabag-Aktor a fost selectat în decembrie pentru a construi autostrada Comarnic-Brașov (58 km), care va fi prima autostradă cu plată din România.
Construcția va începe în martie-aprilie anul acesta și este estimată să fie gata la începutul anului 2017. Consorțiul Vinci-Aktor a mai avut două tentative de a construi Comarnic-Brașov, una în 2004 și una în anul 2010, dar ambele au eșuat.
Vinci și Aktor vor începe lucrările de la Comarnic spre Brașov, iar Strabag va demara lucrările de la celălalt capăt al autostrăzii, potrivit unor informații obținute de gândul.