PRIMELE DATE ale bugetului pe 2017. Pe ce creștere economică se bazează Guvernul. „Am prezentat aceste date și președintelui Iohannis”
Produsul Intern Brut a fost estimat, în proiectul de buget în lucru la Ministerul de Finanțe, la 815 miliarde de lei. Veniturile prevăzute sunt de 253,1 miliarde, iar cheltuielile de 277,2 miliarde, cu un deficit de 2,95%. De asemenea, inflația estimată este de 1,4%, a precizat premierul Grindeanu.
Șeful Guvernului a precizat că în calcule sunt prevăzute și efectele măsurilor prevăzute în programul de guvernare, inclusiv prima transă de măriri de salarii și pensii.
„O să încercă să schimbăm modul în care se fac cheltuielile. Până acum se aplica asa: câți bani a avut Minsterul Finanțelor – 100 de lei, cât e creșterea: 5%, deci anul viitor o să aibă 105 lei. Nu, încercăm să facem altcumva cheltuielile, pe programe care sunt în derulare, care sunt multianuale și pe care le avem în programul de guvernare și vor indica cum sunt cheltuiți acești bani”, a mai spus Grindeanu.
Șeful Guvernului a adăugat că proiectul de buget va fi trimis în Parlament „în jurul datei de 25, poate chiar o zi, două mai repede”.
„Sunt date la zi, incluzând măsurile pe care le-am luat în urmă cu o săptămână, date furnizate de Comisia Națională de Prognoză. Pornind de la aceste date avem venituri și cheltuieli. Ne interesează să ne păstrăm la un deficit de 3% sau sub 3%. Angajamentele pe care noi ni le-am luat ca și țară membră NATO trebuie să le respectăm, 2% din PBI trebuie să meargă către armată. Sunt lucruri pe care nu o să le negociem”, a mai spus Grindeanu.