Primul efect al dării în plată: Ce se întâmplă cu prețurile apartamentelor

Publicat: 02 06. 2016, 12:47

Nivelul actual se situează cu 8% peste cel din perioada similară a anului trecut (928 de euro pe metru pătrat). Dintre marile orașe analizate, cea mai mare marjă de ajustare a prețurilor a fost consemnată în Brașov, în timp ce, în București și Cluj-Napoca, piața nu a reacționat încă la recenta intrare în vigoare a legii dării în plată.

În Capitală, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 0,4% în ultima lună, de la 1.121 la 1.126 de euro pe metru pătrat util, valoare cu 6,6% mai mare decât cea valabilă la sfârșitul lui mai 2015, respectiv 1.056 de euro pe metru pătrat. Dacă prețul mediu cerut pentru apartamentele noi a rămas constant în ultimele 31 de zile (la o medie de 1.159 de euro mp), locuințele din blocurile vechi s-au scumpit cu 0,7%, la 1.075 de euro pe metru pătrat, conform datelor Imobiliare.ro.

În Brașov, s-a observat un declin de 0,9%, de la 923 de euro pe metru pătrat în aprilie, la 915 euro pe metru pătrat în mai, cu 7% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când se situa la 855 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au ieftinit ușor (cu 0,2%), la 912 euro pe metru pătrat; cele noi au consemnat însă un declin considerabil, de 4,8%, la 926 de euro.

În Cluj, prețul solicitat de vânzători a crescut cu 0,9%, la 1.209 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu o diferență de 13,9% față de nivelul din mai 2015 (1.061 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 1,2%, de la 1.235 la 1.250 de euro pe metru pătrat, conform Imobiliare.ro. Locuințele nou-construite s-au apreciat însă cu 0,8%, la 1.151 de euro pe metru pătrat.

În Constanța, valoarea medie de listare a apartamentelor scoase la vânzare a rămas relativ constantă, situându-se în prezent la 956 de euro pe metru pătrat (față de 957 de euro pe metru pătrat la finele lunii precedente). Diferența față de perioada similară a anului trecut este de 6,2%. Dacă locuințele vechi s-au apreciat în mai cu 0,4% (la 960 de euro pe metru pătrat), Indicele Imobiliare.ro arată că cele noi s-au ieftinit cu 2,2%, la 941 de euro pe metru pătrat.

Apartamentele din Iași s-au depreciat, per ansamblu, cu 0,7% în ultimele 31 de zile (la 883 de euro pe metru pătrat util), dar rămân mai scumpe cu 5,1% decât în urmă cu 12 luni (când costau 840 de euro pe metru pătrat). În cazul Iașiului, reacția la darea în plată a fost mai pregnantă pe segmentul locuințelor vechi, care s-au ieftinit în mai cu 2%, la 861 de euro pe metru pătrat. Unitățile locative noi, pe de altă parte, au consemnat un avans de 0,4%, la 902 euro pe metru pătrat.

În cazul Timișoarei, apartamentele s-au ieftinit cu 0,7%, coborând astfel sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat atins luna trecută. Valoarea actuală, de 993 de euro pe metru pătrat, este cu 13,5% mai mare decât cea valabilă în urmă cu un an (875 euro pe metru pătrat). Tendința descendentă a prețurilor a fost dictată exclusiv de apartamentele vechi, care s-au ieftinit cu 1,2%, de la 1.003 la 991 de euro pe metru pătrat. După o creștere de 2,1% (de la 985 la 1.006 euro pe metru pătrat), locuințele noi au depășit însă pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat.