Primul oraș din România din care vei putea lua avionul către mare
Cursele vor asigura legătura pe cale aeriană între Banat și Dobrogea. „După mai bine de 20 de ani, bănățenii vor avea din nou ca opțiuni de vacanță stațiuni din Româânia situate la Marea Neagră, la care pot ajunge cu zboruri directe din Timișoara în mai puțin de o oră și jumătate. Astfel, pe lângă stațiuni de vacanță din Turcia, Grecia, Spania sau Italia, turiștii din vestul țării pot opta pentru locuri minunate de vacanță situate în vecinătatea Deltei Dunării sau Mării Negre”, a declarat Daniel Idolu, directorul aeroportului Timișoara.
Zborurile vor fi operate de Blue Air vineri și duminică. Cursele interne au devenit noul pariu al companiilor aeriene low-cost, ce au atacat astfel monopolul pe care îl deținea până acum Tarom pe această nișă. Blue Air a fost prima care a ridicat „moÂnopolul”, scrie Ziarul Financiar.
Tarom și a reintrat pe cursele interne, în toamnă a bifat București-Iași, după o pauză de cinci ani. Ryanair, cea mai mare companie low-cost din EuroÂpa, a anunțat că din noiembrie va opera zboÂruri pe ruta Timișoara-București. Pe aceasÂtă rută, Tarom a avut anul trecut 160.000 de pasageri, conform daÂtelor de la Ministerul Transporturilor. Wizz Air, companie din Ungaria, a început din iulie să opereze zboÂruri pe relația București-Cluj-Napoca.