PRIVATIZAREA CFR MARFĂ. Guvernul aprobă săptămâna viitoare strategia
Strategia de privatizare a CFR Marfă, care prevede cedarea integrală a pachetului de acțiuni deținut de stat, va fi aprobată săptămâna viitoare în ședință de guvern
„Procedura la CFR Marfă este în curs de aprobare, iar săptămâna viitoare, în ședință de guvern, aprobăm strategia de privatizare”, a declarat vineri seara ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
Vânzarea companiei de transport feroviar este una din condițiile asumate de Guvern prin acordul cu FMI.
Ministerul Transporturilor va organiza marți o dezbatere publică privind proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a companiei.
În proiectul de act normativ se spune că Ministerul Transporturilor va fi mandatat să vândă integral acțiunile deținute la CFR Marfă prin licitație cu strigare, precum și pachetul obținut de stat în urma conversiei datoriilor în acțiuni și cel rezultat în urma compensării datoriilor companiei către CFR SA.
Astfel, MTI va fi mandatat să vândă pachetul de acțiuni reprezentând 100% din capitalul social al CFR Marfă prin licitație cu strigare, cu criterii de precalificare a investitorilor, precum și pachetul care va fi deținut de statul român în urma conversiei datoriilor societății în acțiuni și cel rezultat în urma cesiunii și compensării datoriilor CFR Marfă către CFR.
În luna august, MTI a anunțat că își asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins și în cazul celui mai pesimist scenariu.
Prețul de pornire a licitației va fi stabilit de către MTI pe baza unui raport de evaluare a CFR Marfă. Garanția de participare la licitație va reprezenta 20% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni scos la vânzare, iar taxa de participare la licitație pentru investitorii care depun documentele de participare va fi de 5% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni.