Prima pagină » Economic » Probabil cea mai bună mașină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi

Probabil cea mai bună mașină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi

Probabil cea mai bună mașină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi
Detalii pe gândul

În Medallion pot lucra doar angajații Renaissance (300 de angajați dintre care 90 au doctorate). Fondul, recunoscut pentru secretomania sa, a produs în ultimii 28 de ani profituri de 55 miliarde de dolari, fiind cu 10 miliarde de dolari mai profitabil decât fondurile conduse de miliardarii Ray Dalio sau George Soros.

Mai mult, a reușit această performanță în mai puțin timp și cu mai puține active. Este fondul care nu pierde bani aproape niciodată (un singur an a fost pe minus).

„Rnaissance este versiunea comercială a proiectului Manhattan (n.r proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare)”, spune Andrew Lo, profesor de finanțe la MIT. Acesta îi atribuie o mare parte din succesul fondului fondatorului Jim Simons (78 de ani) care a creat fondul în 1982 și a adus muți oameni de știință.

„Compania reprezintă vârful fondurilor de investiții „quant” – (n.r care sunt bazate algoritmi care decid dacă o investiție este atrăgătoare sau nu. Decizia finală de a vinde sau a cumpăra este realizată de calculator). Nimeni nu se apropie de performanța lor”, mai spune Lo.

Continuarea în Business Magazin

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești