Procedura modificată de implementare a schemei de ajutor pentru HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial. 15 întrebări și răspunsurile Ministerului Economiei pentru potențialii beneficiari

Publicat: 19 06. 2021, 15:14
Schema de ajutor este menită să compenseze o parte din pierderile suferite ca urmare a restricțiilor impuse pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Ordinul care a modificat procedura de implementare a schemei de ajuor de stat pentru HoReCa, la trei zile de la publicarea acesteia, a apărut vineri seara în Monitorul Oficial. Astfel, documentul introduce verificare automată a istoricului privind autorizarea codurilor CAEN, eliminând astfel obligația ca aplicantul să introducă în aplicație certificatul constatator. 74.000 de aplicanți din care operează hoteluri, restaurante și organizatori de evenimente sunt estimați că vor primi granturi prin această schemă.

În așteptarea apelului de proiecte pentru granturle de ajutor de stat pentru HoReCa, despre care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat, la începutul lunii, că va fi lansat în curând, antreprenorii eligibili a căror activitate a fost afectată de restricțiile din cauza pandemiei de COVID-19 trebuie să își pregătească din timp o serie de documente, conform procedurii aprobate. O schimbare operată în urmă cu două zile elimină obligația de a introduce un document în aplicație, care va face automat verificări.

Condurile CAEN eligibile

Prin schema de ajutor de stat, operatorii de hoteluri, restaurante, agenții de turism, organizatorii de evenimente a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 pot beneficia de compensarea a 20% din pierderile suferite  în 2020 față de 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro pe întreprindere unică. Se estimează că se acordă ajutoare pentru aproximativ 74.000 de beneficiari.

Pentru schema de ajutor de stat pentru HoReCa – instituită prin OUG 224/2020 și ulterior modificată prin OUG 10/2021 –  cu un buget estimat inițial de 2,5 miliarde de lei (500 milioane de euro), au fost alocate credite bugetare în valoare de 1 miliard de lei în bugetul din anul 2021 (restul de 1,5 miliarde de lei fiind credite de angajament).

„Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate pe perioada aferentă bazei de calcul în cadrul prezentei scheme, iar în acest sens aplicația informatică va verifica automat istoricul privind autorizarea codurilor CAEN. În situația în care informațiile nu sunt concludente vor fi solicitate clarificări”, se arată în Ordinul nr. 1.008 pentru modificarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat  prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului nr. 991/2021, ordoin publicat vineri, 18 iunie, în Monitorul Oficial nr. 611.

Acesta modifică punctul 3.4 din la Ordinul pentru aprobarea procedurii, publicat luni, 14 iunie, în 594 bis, prevedea : „Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate pe perioada aferentă bazei de calcul în cadrul prezentei Scheme, iar în acest sens aplicantul va încărca certificat constatator cu istoric în aplicația informatică”.

Coduri CAEN eligibile în schema HoReCa:

  • 7911 Activități ale agențiilor turistice;
  • 7912 Activități ale tur-operatorilor;
  • 7990 Alte servicii de rezervare și asistență turistică (ghizi turistici)
  • 5510 Hotel și alte facilităti de cazare similare
  • 5520 Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată
  • 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere;
  • 5590 Alte servicii de cazare;
  • 5610 Restaurante;
  • 5621 Activități de alimentație (catering) pentru evenimente;
  • 5629 Alte activități de alimentație;
  • 5630 Baruri și alte activități de servire a băuturii;
  • 8230 Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor.

Cele cinci bănci partenere

Pentru implementarea schemei de ajutor, Ministerul Economiei a anunțat joi că a selectat cinci bănci partenere pentru a distribui granturile primite, dintre cele 11 oferte de parteneriat primite de la instituții de credit.

Din totalul de 11 oferte, patru au fost respinse pentru că nu aveau cel puţin câte o sucursală în fiecare judeţ, iar una nu a specificat îndeplinirea acestui criteriu, iar alte trei nu au prezentat oferta de colaborare până la data-limită.

Cele cinci bănci partenere admise de Ministerul Economiei sunt:

  • CEC Bank S.A;
  • Brd Groupe Societe Generale S.A.;
  • Banca Românească S.A.;
  • Banca Transilvania S.A.;
  • Banca Comercială COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.

Ministerul Economiei, răspunsuri la eventuale întrebări ale aplicanților

Pentru a ajuta potențialii aplicanți în pregătirea dosarului, Ministerul Economiei a publicat recent pe site și un set întrebări & răspunsuri:

Raportul de expertiză contabilă poate fi intocmit si asumat de catre expertul contabil/societatea de expertiza contabila membru/membră al/a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România care a intocmit situatile financiare ale solicitantului sau trebuie sa fie o persoana/societate diferita de aceasta?

Răspuns:

Conform art. 2 alin (3) din OUG 224/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului și alimentației publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19,  cu modificările  și completările ulterioare, baza de calcul al ajutorului este certificată şi asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant, fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant.

În cazul în care contabilul/societatea de expertiză contabilă, care a întocmit situațiile financiare, este membru/membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, solicitantul nu trebuie să apeleze la o altă persoană/societate pentru întocmirea raportului de expertiză contabilă.

De ce este necesar raportul de expertiză contabilă/raportul de audit?

Răspuns:

Acest raport este necesar în vederea extragerii cifrei de afaceri/volumului facturilor emise/încasărilor obținute pentru codurile CAEN eligibile din volumul total al cifrei de afaceri/încasărilor întreprinderii, în vederea calculării bazei de calcul și pentru asumarea acestor cifre.

Raportul trebuie să certifice că baza de calcul pentru anii 2019 și 2020, obținută conform art. 2 alin. (2) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, a fost realizată doar din activități eligibile.

Există o listă cu cheltuieli eligibile pentru acest grant?

Răspuns:

Întrucât ajutorul de stat se acordă sub forma unei măsuri compensatorii, nu se justifica introducerea unei liste de cheltuieli eligibile. În acest sens, a fost aprobat un amendament în Parlament, prin care s-a modificat articolul art. 6 alin. (1), în sensul eliminării cheltuielile eligibile din actul de bază (OUG nr. 224 cu modificările și completările ulterioare).

În aceste condiții, lista cu cheltuieli eligibile a fost scoasă și din procedura de implementare a schemei de ajutor de stat, instituite în baza OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Totuși, în cazul în care se înregistrează obligații restante către organul fiscal central, beneficiarul se obligă să le achite din ajutorul acordat în cadrul programului. Aceasta este singura condiție pe care beneficiarul o are cu privire la modalitatea de utilizare a grantului.

Ce se întâmplă dacă beneficiarul deține mai multe întreprinderi eligibile? Poate aplica cu toate? Care este valoarea maximă a grantului?

Răspuns:

Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta Schemă este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică. Dacă un beneficiar de ajutor de stat face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare, suma maximă pe care o poate primi în cadrul Schemei nu poate depăși 800.000 euro/întreprindere unică. În cazul în care valoarea însumată a cererilor de finanțare depuse de beneficiari aparținând aceleiași întreprinderi unice depășește 800.000 euro, ajutorul de stat se acordă proporțional, prin raportarea sumei aprobate fiecărui aplicant la suma totală cererilor aprobate la nivelul întreprinderii unice.

Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

Un beneficiar care a primit deja un grant în cadrul Măsurilor 1 sau 2 mai poate aplica în cadrul Schemei HORECA?

Răspuns:

Da, poate aplica. Ajutorul de stat acordat conform prezentei Scheme este cumulat cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul.

Poate fi eligibilă în cadrul programului o întreprindere care s-a aflat în dificultate la 31.12.2020, dar care nu era în dificultate la 31.12.2019?

Răspuns:

Ajutorul poate fi acordat întreprinderilor care nu sunt în dificultate, în sensul definiţiei de la art. 1 alin. (3) lit. i), la 31.12.2019, dar care s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza epidemiei de COVID-19, în baza secțiunii 3.1 din Cadrul temporar [C(2020) 1863].

Cu toate acestea, prin derogare de la condiția de mai sus, ajutorul se poate acorda microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici (în sensul anexei I la Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare) care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie 2019, cu condiția să nu facă obiectul unei proceduri colective de insolvență în temeiul legislației naționale și să nu fi primit ajutor pentru salvare sau ajutor pentru restructurare. Pentru a putea beneficia de această derogare, trebuie ca, dacă au primit ajutor de salvare, în momentul acordării ajutorului, să fi rambursat împrumutul sau să fi încetat garanția, iar dacă au primit ajutor pentru restructurare, în momentul acordării ajutorului în temeiul Comunicări Comisiei, să nu mai facă obiectul unui plan de restructurare.

Cum se calculează dacă o întreprindere este sau nu în dificultate?

Răspuns:

Definiția întreprinderii în dificultate a fost preluată de la art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108.

Aplicația informatică va realiza, pe baza unui algoritm, calculul cu privire la dificultatea întreprinderii.

Dacă întreprinderea are autorizate mai multe coduri CAEN, iar pe unele a inregistrat pierdere, iar pe altele a inregistrat creștere, poate să aplice doar cu codurile CAEN pe care a înregistrat pierdere?

Răspuns:

Da, poate să aplice.

Beneficiarul poate să aplice doar cu codul CAEN principal? Sau poate să aplice și cu un cod CAEN secundar/mai multe coduri CAEN  secundare?

Răspuns:

Beneficiarul poate să aplice și cu coduri CAEN secundare.

Beneficiari și activități eligibile

Răspuns:

  • structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, pentru activități autorizate conform codurilor CAEN Rev 2 5510, 5520, 5530, 5590,
  • structuri/unități de alimentaţie înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, pentru activități autorizate conform codurilor CAEN Rev 2 5610, 5621, 5629, 5630,
  • organizatori de evenimente înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României, pentru activități autorizate conform codului CAEN Rev 2 8230,
  • agenţii de turism licenţiate, pentru activități autorizate conform codului CAEN Rev 2 7911, 7912, 7990,
  • ghizii de turism atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, pentru activităţi autorizate conform codului CAEN Rev 2 7990,

deţinute de sau organizaţi ca întreprinderi înfiinţate în baza:

  • Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
  • Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare,
  • Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
  • Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016.

Activităţile sunt eligibile dacă sunt desfăşurate în baza unor:

  • licenţe de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru agențiile de turism,
  • certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile de cazare,
  • autorizaţii de funcţionare emise de către autoritățile publice locale sau certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile/unitățile de alimentație publică, autorizațiile emise de către direcțiile sanitar – veterinare pentru unitățile de alimentație publică mobile,
  • certificate constatatoare eliberate de Oficiul Național Registrul Comerțului pentru organizatorii de evenimente,
  • atestate de ghid de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului.

Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate atât pe perioada aferentă bazei de calcul în cadrul prezentei Scheme.

Ce se întâmplă dacă o întreprindere deține mai multe puncte de lucru? Trebuie să încarce/să dețină certificate/autorizații/licențe pentru fiecare punct de lucru.

Răspuns:

Da. Dacă o întreprindere deține mai multe puncte de lucru (structuri de cazare/structuri de alimentație/ agenții de turism),  se vor încărca certificatele de clasificare/autorizațiile/licențele pentru fiecare punct de lucru.

Cum se va face contractarea și plata?

Răspuns:

Contractarea și plata se fac în ordinea numărului RUE primit la înscrierea în cadrul programului.

Contractarea se face în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație. Plata se va face în limita creditelor bugetare aprobate. Plata beneficiarilor poate fi efectuată în tranșe până la acoperirea integrală a contractului de finanțare, conform creditelor bugetare alocate cu această destinație în bugetul MEAT.

Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

Plățile din cadrul Schemei se efectuează prin intermediul băncilor comerciale partenere în program sau prin ordonanțare individuală, în contul ce cuprinde grupul de cifre 50.70, deschis de către operatorii economici la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială îşi au sediul sau la care sunt luaţi în evidenţă fiscală, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare în funcție de opțiunea întreprinderii solicitante.

Data limită până la care se prevede încheierea tuturor contractelor este 31.12.2021, iar data limită prevăzută pentru efectuarea plăților este 30.06.2022.

Care va fi valoarea grantului oferit?

Răspuns:

Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN menționate, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.

Baza de calcul al ajutorului reprezintă:

  1. pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020;
  2. pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agenţiile de turism în conformitate cu dispoziţiile 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 şi volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2020;
  3. pentru beneficiarii care ţin evidenţa în partidă simplă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020.

Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

 Sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat întreprinderile înființate în anul 2019? Dar cele înființate în anul 2020?

Răspuns:

Întreprinderile înființate în anul 2019 sunt eligibile în cadrul acestei scheme de ajutor de stat, în condițiile în care au înregistrat activitate și au depus situațiile financiare aferente anului respectiv în termenul legal. Conform, art. 2 alin (1) ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN eligibile, în anul 2020 comparativ cu anul 2019.

Întreprinderile care nu au avut activitate autorizată pe codurile CAEN eligibile în anul 2019 nu sunt eligibile în cadrul programului.

 Ce cheltuieli eligibile intra în categoria serviciilor de călătorie și serviciilor de călătorie asociate?

Răspuns:

Nu este vorba de cheltuieli eligibile. Lista de cheltuieli eligibile a fost scoasă din procedură (cheltuiala eligibilă presupune o condiționare în folosirea grantului). În cazul de față este vorba de o clarificare/detaliere a tipurilor de activități considerate a fi eligibile pentru a fi introduse în baza de calcul pentru agențiile de turism. Serviciile de călătorie, serviciile de călătorie asociate și pachetele de servicii de călătorie sunt definite conform art. 3 pct. 12, 15 și 16 din Ordonanța nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative:

Serviciu de călătorie reprezintă (art. 3 pct. 15):

  1. a)transportul de pasageri;
  2. b)cazarea care nu face parte intrinsecă din transportul de pasageri și care este realizată în alt scop decât cel rezidențial;
  3. c)închirierea de autoturisme, de alte autovehicule în înțelesul secțiunii 2 cap. I pct. 3 lit. a) din Reglementărileprivind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau de motociclete în conformitate cu  6 pct. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care este necesar un permis de conducere;
  4. d)orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în înțelesul  a)-c);

 Serviciu de călătorie asociat (art. 3 pct. 16):  existența a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie achiziționate în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe, care nu constituie un pachet și care duc la încheierea unor contracte separate cu furnizorii individuali de servicii de călătorie, dacă un comerciant facilitează una dintre următoarele variante:

  1. a)selectarea separată și plata separată de către călători a fiecărui serviciu de călătorie cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de vânzare;
  2. b)achiziționarea, într-un mod personalizat, a cel puțin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt comerciant, în cazul în care se încheie un contract cu acest alt comerciant cel târziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie.

Pachet de servicii de călătorie (art. 3 pct 12) – combinația a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiași călătorii sau vacanțe, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

  1. a)serviciile respective sunt combinate de un singur comerciant, inclusiv la cererea călătorului sau în conformitate cu selecția acestuia, înainte de a se încheia un contract unic cu privire la toate serviciile;
  2. b)în cazul în care se încheie contracte separate cu furnizori individuali de servicii de călătorie, serviciile respective îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

(i) sunt achiziționate de la un singur punct de vânzare și au fost selectate înainte de acceptarea efectuării plății de către călător;

(ii) sunt oferite, vândute sau facturate la un preț forfetar sau total;

(iii) sunt promovate sau vândute sub denumirea de „pachet“ sau sub o denumire similară;

(iv) sunt combinate după încheierea unui contract prin care un comerciant acordă călătorului dreptul să aleagă dintr-o selecție de diferite tipuri de servicii de călătorie;

(v) sunt achiziționate de la comercianți diferiți prin procese de rezervare online asociate în care numele călătorului, detaliile de plată și adresa de e-mail se transmit de la comerciantul cu care se încheie primul contract către un alt comerciant sau alți comercianți, iar contractul se încheie cu acest din urmă comerciant sau cu acești comercianți în cel târziu 24 de ore după confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie.

Excepții de la definițiile de mai sus (art. 4):

(1) O combinație de servicii de călătorie în care unul dintre serviciile de călătorie prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. a)b) sau c) este combinat cu unul sau mai multe servicii turistice prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. d) nu este un pachet dacă aceste din urmă servicii îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

  1. a)nu reprezintă o proporție semnificativă a valorii combinației, nu sunt prezentate ca fiind o caracteristică esențială a combinației și nu reprezintă în alt fel o caracteristică esențială a combinației;
  2. b)sunt selectate și achiziționate doar după începerea executării unui serviciu de călătorie prevăzut la  3 pct. 15 lit. a)b)sau c).

(2) În cazul în care se achiziționează un singur tip de servicii de călătorie prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. a)b) sau c) și unul sau mai multe servicii turistice prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. d), acestea nu constituie un serviciu de călătorie asociat dacă aceste din urmă servicii nu reprezintă o parte semnificativă a valorii combinate a serviciilor și nu sunt prezentate ca fiind și nu reprezintă în alt fel o caracteristică esențială a călătoriei sau a vacanței.

(3) Se consideră că serviciile turistice prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. d) formează o parte semnificativă a valorii pachetului sau a serviciului de călătorie asociat dacă reprezintă cel puțin 25 % din valoarea combinației.