Producătorii de medicamente discută, joi, cu ministrul Sănătății modificarea taxei clawback
Producătorii români de medicamente discută, joi, cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, modificarea taxei clawback, deoarece în cazul menținerii formulei actuale nu vor mai putea efectua investiții în producție, informează Mediafax.
„Joi avem o întâlnire cu domnul ministru și o să deschidem acest subiect, am înțeles că membri ARPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente), sunt multumiți cu această variantă. Noi vrem în clipa de față ca această taxa clawback să fie justă, nu avem nicio problemă să plătim. Noi nu vrem să plătim pentru terți, taxa actuală este plătită și pentru distribuitori și pentru farmacii. Vrem să existe o corelare între termenele de plată și plata clawback, nu putem plăti în avans și să ne încasăm banii de la stat la un an, iar formula de calcul să fie legată de vânzările fiecărei companii în parte. De asemenea, ca să nu mai dispară, pentru medicamentele sub 10 lei să nu se plătească taxa”, a declarat pentru Mediafax Dragoș Damian, directorul general al producătorului Terapia Ranbaxy și președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
În prezent, cota de clawback este aceeași pentru toate companiile, indiferent dacă le-au crescut sau scăzut vânzările.
„Trebuie să plătești clawback pentru propria performanță, nu pentru a altora. Este extrem de important pentru modul în care ne vom planifica activitățile industriale. În condițiile unei taxe clawback atât de injuste nu vom mai putea face investiții în România, iar asta afectează PIB-ul și economia”, a explicat Damian.
El a arătat că numai pentru primele trimestre din 2012, cota clawback a ajuns la 33% din cifra de afaceri.
„Am plătit taxa clawback pentru 2009, 2010, 2011, deficitul bugetar care nu a fost creat de medicamentele ieftine și din cauza unor necorelări în legislație am plătit de două ori, o dată pentru produsul care era vândut către farmacie și a doua ora când acesta ieșea din farmacie”, a spus șeful APMGR.
Potrivit acestuia, clawback-ul nu a moderat consumul, acesta a continuat să crească, a adus bani în plus la sănătate, dar nu se știe dacă au fost folosiți tot pentru medicamente, și nu a stabilizat prezența medicamentelor în Romania, ele continuând să plece prin exporturi paralele.
Întrebat cum și-au putut derula activitatea cu termene de plată la un an și plata clawback în avans, Damian a menționat împrumuturile de la compania mamă și intensificarea exporturilor.
„Am supraviețuit cu împrumuturi de la compania mamă, dar dacă nu ești parte dintr-o companie multinatională, ce faci? Am intensificat foarte mult exporturile, am găsit noi piețe de desfacere și asta e cazul tuturor producătorilor locali”, a precizat șeful Terapia.
El a mai arătat că profitabilitatea companiilor românești a scăzut anul trecut cu circa 20 – 30% față de 2011, ca urmare a plății clawback.
„În alte state europene, clawback-ul este introdus de mai mulți ani și este un mecanism care moderează creșterea pieței, nu este ca în România, nu este o modalitate de a acoperi un deficit financiar. Cum poți să implementezi mecanisme de control, dacă tu, ca stat, îți plătești furnizorii la un an?”, a conchis Damian.
Sistemul clawback, introdus la finele anului 2009, prevede că toți producătorii de medicamente trebuie să contribuie la finanțarea sistemului public de sănătate cu o sumă reprezentând între 5% și 11% din veniturile realizate din vânzarea produselor. (Ana Maria Petcana)