Prima pagină » Economic » Producătorul taxiurilor negre din Londra, preluat de un grup chinez. Care a fost valoarea tranzacției

Producătorul taxiurilor negre din Londra, preluat de un grup chinez. Care a fost valoarea tranzacției

Producătorul taxiurilor negre din Londra, preluat de un grup chinez. Care a fost valoarea tranzacției
Compania Manganese Bronze, producătorul timp de peste șase decenii al emblematicelor taxiuri negre care circulă în Londra, a fost cumpărată de grupul chinez Geely, care își adaugă astfel o nouă marcă europeană în portofoliu, după preluarea Volvo în urmă cu trei ani.

Compania Manganese Bronze, producătorul timp de peste șase decenii al emblematicelor taxiuri negre care circulă în Londra, a fost cumpărată de grupul chinez Geely, care își adaugă astfel o nouă marcă europeană în portofoliu, după preluarea Volvo în urmă cu trei ani, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

Geely controla deja 20% din Manganese Bronze înainte de intrarea companiei sub administrare specială în octombrie. Producătorul auto chinez a plătit pentru Manganese doar 11 milioane de lire sterline, notează publicația britanică.

Investitorul chinez, care era și cel mai mare creditor al companiei britanice, a afirmat că va continua să asambleze modelul TX4 la fabrica din Coventry, Marea Britanie. Achiziția vine după ce Geely a refuzat să asigureo nouă finanțare necesară pentru ca Manganese să continue operațiunile.

Taxiurile londoneze se alătură astfel altor mărci britanice cunoscute salvate de la colaps după preluarea de către companii din China, potrivit Financial Times.

Achiziția a fost convenită cu firma PwC, administratorul companiei britanice. Manganese Bronze a înregistrat ultima dată profit în 2007.
Geely are încă probleme cu integrarea Volvo Cars, preluată în 2010. În primele 11 luni ale anului trecut, vânzările Volvo Cars pe piața din China au scăzut cu 9%, la 37.633 de unități.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului