Producătorul taxiurilor negre din Londra, preluat de un grup chinez. Care a fost valoarea tranzacției
Compania Manganese Bronze, producătorul timp de peste șase decenii al emblematicelor taxiuri negre care circulă în Londra, a fost cumpărată de grupul chinez Geely, care își adaugă astfel o nouă marcă europeană în portofoliu, după preluarea Volvo în urmă cu trei ani, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.
Geely controla deja 20% din Manganese Bronze înainte de intrarea companiei sub administrare specială în octombrie. Producătorul auto chinez a plătit pentru Manganese doar 11 milioane de lire sterline, notează publicația britanică.
Investitorul chinez, care era și cel mai mare creditor al companiei britanice, a afirmat că va continua să asambleze modelul TX4 la fabrica din Coventry, Marea Britanie. Achiziția vine după ce Geely a refuzat să asigureo nouă finanțare necesară pentru ca Manganese să continue operațiunile.
Taxiurile londoneze se alătură astfel altor mărci britanice cunoscute salvate de la colaps după preluarea de către companii din China, potrivit Financial Times.
Achiziția a fost convenită cu firma PwC, administratorul companiei britanice. Manganese Bronze a înregistrat ultima dată profit în 2007.
Geely are încă probleme cu integrarea Volvo Cars, preluată în 2010. În primele 11 luni ale anului trecut, vânzările Volvo Cars pe piața din China au scăzut cu 9%, la 37.633 de unități.