Prima pagină » Economic » Programul Rabla pentru persoane juridice, deschis și profesiilor liberale

Programul Rabla pentru persoane juridice, deschis și profesiilor liberale

Programul Rabla pentru persoane juridice, deschis și profesiilor liberale
Cabinetele individuale de avocați, medici sau asistenți sociali, birourile notariale sau de arhitectură și alți reprezentanți ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul Rabla pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.

Cabinetele individuale de avocați, medici sau asistenți sociali, birourile notariale sau de arhitectură și alți reprezentanți ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul Rabla pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.

Prin modificarile aduse ghidului de finanțare, în acest moment sunt eligibile în cadrul programului și organizațiile profesionale care își desfășoara activitatea în una din formele de exercitare a profesiei liberale, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Administrației Fondului pentru Mediu, care gestionează programul Rabla, Adrian Gearâp.

De exemplu, dacă până în prezent nu se puteau înscrie în program decât societățile de avocatură, care au personalitate juridică, acum au această posibilitate și cabinetele individuale de avocatură. Este valabil și pentru cabinetele individuale ale medicilor, veterinarilor, tehnicienilor dentari, notarilor, mediatorilor, executorilor judecătorești, consultanților fiscali, asistenților sociali, precum și pentru birourile individuale de arhitectură sau geodezie.

„Am luat în calcul solicitările venite din partea acestor organizații care își doreau să achiziționeze o mașină prin programul Rabla. Astfel, dacă dețin calitatea de proprietar, acționează în nume propriu și au sediul profesional în România, acum își pot depune dosarele la Administrația Fondului pentru Mediu pentru înscrierea în program”, a mai declarat Adrian Gearâp.

Programul Rabla pentru persoane juridice era deschis instituțiilor publice, firmelor, dar și operatorilor economici fără personalitate juridică. Acestora li se adaugă reprezentanții profesiilor liberale, în urma publicării în Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului Mediului privind modificarea Ghidului de finanțare a programului Rabla, pe 14 august.

Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, care a început anul acesta pe 30 aprilie, Administrația Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei mașini mai vechi de opt ani pentru achiziționarea unui nou autovehicul. Solicitanții trebuie să se înscrie la AFM.

Pe lângă tichetul de 6.500 de lei, pentru stimularea achiziționării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă un eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziționarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziționarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km și respectiv achiziționarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Cei care optează pentru autoturisme care au mai mult de una dintre aceste caracteristici beneficiază de maxim două eco-bonusuri, adică de o reducere suplimentară de 1.000 de lei.

Până în prezent, anul acesta, au fost distribuite 1.575 de tichete, dintre care 429 către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Printre beneficiari s-au mai numărat Secretariatul General al Guvernului (SGG), care a obținut 51 de tichete, și Transelectrica, care a obținut 28 de tichete.

Anul trecut, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost distribuite 1.670 dintre acestea. Cele mai multe au fost solicitate și obținute de Poșta Română – 132 (858.000 de lei) și Ministerul Afacerilor Interne – 105 (682.500 de lei).

Autor

Citește și