Proiectele de eficiență energetică ar putea avea un buget de 2 miliarde de euro în perioada 2014 – 2020

Publicat: 29 10. 2012, 13:11
Actualizat: 20 03. 2019, 16:41

Bugetul pentru proiectele de eficiență energetică în următoarea perioadă de alocare, 2014-2020, este de 10% din valoarea fondurilor structurale și ar putea ajunge în funcție de negocierile cu Comisia Europeană la două miliarde euro, potrivit MDRT, care gestionează Programul Operațional Regional, informează Mediafax.

„Pentru perioada următoare de programare, 2014-2020, bugetul alocat pentru eficiența energetică este de 10% din fondurile structurale. Socotiți cât vom negocia sau cât vom ști să negociem cu Comisia Europeană și bugetul alocat pentru o astfel de eficiență energetică, dacă vom avea exemple de bună practică pentru ceea ce înseamnă eficiență energetică, va fi undeva în jur de două miliarde euro”, a declarat luni, în cadrul unei dezbateri, Marcel Boloș, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT).

Axa de eficiență energetică pentru actuala perioadă de programare este de 400 milioane euro și vizează reabilitarea blocurilor de locuințe (300 milioane euro) și a spitalelor.

Reprezentantul MDRT a afirmat că în prezent au fost gândite cinci comitete de specialitate pentru derularea negocierilor cu Comisia Europeană în perspectiva viitoarei perioade de programare. Respectivele grupuri de lucru vizează dezvoltarea urbană, mediul de afaceri, eficiența energetică, infrastructura rutieră și de transport public în comun de călători și comunitățile defavorizate.

„De multe ori, sensul paradigmei noastre de dezvoltare macroeconomică este oarecum inversat. Gândim politici macroeconomice din birourile de la București, fără să ne gândim ce se întâmplă la nivel microeconomic, la nivel de dezvoltare locală”, a spus oficialul MDRT.

Comitetul pentru dezvoltare urbană va stabili bazele structurării municipiilor reședință de județ, municipiilor și orașelor în două categorii, poli metropolitani și poli urbani, potrivit sursei citate.

Boloș a precizat că această structurare este necesară pentru că fiecare oraș sau municipiu are un anumit profil investițional. Polii metropolitani de rang 1 propuși sunt București, Iași și Constanța, care au vizibilitate internațională, iar dezvoltarea economică le permite acest statut, a adăugat el.

MDRT a anunțat vineri că Programul Operațional Regional (POR) va fi presuspendat pe cinci din cele șase axe, că timp de maxim două luni vor fi blocate decontări în relația cu CE de circa 200 milioane euro și că decizia nu va afecta „pentru moment” beneficiarii.