Proiectul Guvernului pentru reducerea CAS cu 5%, aprobat de Comisia de buget din Senat
Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal a primit votul favorabil al tuturor membrilor acestei comisii, cu excepția senatorului PDL Marinică Dincă, acesta abținându-se la vot.
Prezent la dezbateri, liderul sindical Bogdan Hossu, a susținut că reducerea CAS ar trebui aplicată la angajat, și nu la angajator.
El a invocat, pe de altă parte, faptul că nu s-a discutat cu partenerii sociali acest proiect, nici în Consiliul Național de Dialog Social, care era instituția abilitată să discute politicile majore naționale pe toate planurile și, din punct de vedere tehnic, nu s-a făcut nicio analiză a consecințelor.
„Noi am plecat de la ideea că este o măsură de viitor pe piața muncii și pe economia românească. Nu o facem de campanie, ci o facem realmente ca o politică economică și socială responsabilă”, a adăugat acesta.
Președintele Comisiei pentru buget, Cosmin Nicula, a subliniat că raportul trebuie să plece luni de la comisie, în forma propusă de Guvern și că eventuale amendamente vor putea fi adoptate la Camera Deputaților, care este Cameră decizională.
„Noi, mâine, în plen, o să îi dăm un vot, și solicitările pe care le-ați făcut, pertinente, de altfel, ar fi bine să discutați la nivelul Biroului Permanent al Camerei Deputaților să fie prinse ca amendamente și să fie discutat în plenul de săptămâna viitoare al Camerei. (…) Cele solicitate de dumneavoastră sunt convins că vor fi luate în considerate”, a spus Nicula.