Propunerile României de finanțare din Fondul pentru modernizare. Sebastian Burduja: Aceste proiecte vor face România mai sigură în sectorul energetic
România propune trei proiecte de investiții prioritare inițiate de Ministerul Energiei și alte patru venite de la Ministerul Transporturilor și Ministerul Agriculturii, conform listei prezentate miercuri de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul ședinței de Guvern. Lista propunerilor de investiții prioritare, finanțate prin Fondul pentru modernizare (FM), va transmisă către Banca Europeană de Investiții pentru analiză în vederea finanțării.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat joi, în ședința de Guvern, lista de investiții prioritare pregătite pentru a fi transmise pentru evaluare către Banca Europeană de Investiții, a transmis instituția, printr-un comunicat de presă.
Astfel, pentru obținerea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Ministerul Energiei a inițiat trei propuneri de investiții prioritare, la care se adaugă alte trei propuneri venite din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și o propunere de investiții din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Fondul pentru modernizare reprezintă o oportunitate uriașă pentru România. De la începutul mandatului meu, prin acest fond, am reușit să atragem miliarde de euro pentru tranziția energetică către o energie mai sigură, mai ieftină și mai verde pentru toți românii. Aceste fonduri europene nerambursabile merg direct în economia românească, iar principalii beneficiari sunt firmele românești, entitățile publice și comunitățile locale”, a transmis Sebastian Burduja.
„Suntem mândri în mod special de apelul pentru finanțarea capacităților de producție în cogenerare, inclusiv CET-urile din București fiind eligibile pentru a fi modernizate după 60-70 de ani de la punerea în funcțiune. La fel de important, ne respectăm promisiunea și vom finanța o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic național și ne vor permite să beneficiem de energia regenerabilă și atunci când nu bat vântul sau soarele”, a explicat ministrul Energiei
Potrivit lui Sebastian Burduja, România va solicita creșterea finanțării pentru producția de energie verde, pentru a acoperi toate cele peste 1400 de proiecte eligibile deja depuse de primării, universități etc., depășind suma de 650 de milioane euro pentru acești beneficiari.
„Toate aceste proiecte vor face România mai sigură în sectorul energetic, dar vor conduce și la prețuri mai bune la facturile românilor. Dincolo de evoluția de pe piețele spot, facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025. Dar este important ca până atunci să punem în funcțiune cât mai multe capacități noi sau modernizate și să finalizăm proiectele începute. Investițiile înseamnă mii de noi locuri de muncă și șansa de a renaște industria românească pentru sectorul energetic. Pentru toate aceste motive, ne-am propus să stabilim un nou record pentru evaluarea și contractarea proiectelor în timpul cel mai scurt, astfel încât să semnăm toate contractele aferente acestor investiții până la finalul acestui an”, a declarat Sebastian Burduja.
Lista cu propuneri
Propunerile de investiții prioritare ale României pentru sesiunea de toamnă a Comitetului pentru Investiții al FM, însumează peste 1,17 miliarde de euro:
- Schema de ajutor de stat privind sprijinirea dezvoltării de capacități de producție pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, inițiată de Ministerul Energiei și pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 361.950.000 euro;
- Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare, inițiată de Ministerul Energiei și pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 150.000.000 euro;
- Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanții din sectorul public, inițiată de Ministerul Energiei și pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 160.000.000 euro (din totalul finanțării solicitate de 200.000.000 euro);
- Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 70.000.000 euro (din totalul finanțării solicitate de 200.000.000 euro);
- Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, inițiată de MADR și pentru care se solicită în această sesiune plata celei de-a doua tranșe în valoare de 50.000.000 euro (din totalul finanțării FM de 500.000.000 euro);
- Achiziția de material rulant M4 (12 trenuri de metrou și sistem de siguranță și automatizare), inițiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 51.638.815,62 euro (din totalul finanțării solicitate de 165.152.450,42 euro);
- Electrificarea liniilor de cale ferată (Constanța – Mangalia, Rădulești – Giurgiu Nord și Chiajna – Jilava), inițiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 39.823.445,28 euro (din totalul finanțării solicitate de 89.263.272,54 euro).
Finanțarea din Fondul pentru modernizare se face pe baza propunerilor de investiții pe care statele beneficiare le transmit BEI pentru evaluare, urmând ca, în urma analizei și recomandărilor, Comitetul pentru investiții al FM să aprobe finanțarea acestora. Comitetul pentru investiții se reunește de două ori pe an, iar, în acest moment, România pregătește portofoliul de proiecte ce urmează a fi transmise în sesiunea de toamnă, care va avea loc în data de 22 octombrie 2024, potrivit ministerului Energiei.
Fondul pentru Modernizare este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030.