PSD și PNL se întrec să plafoneze prețurile la energie, faza din Senat. Social-democrații spun că au 175.000 de semnături de susținere
PSD anunță că 175.000 de români îi susțin inițiativa de plafonare a prețurilor din energie, aflat pe ordinea de zi luni, în Senat. Și liberalii anunță luni o propunere în comisiile Senatului, ca amendament la alt proiect de lege după cum a anunțat sâmbătă premierul demis Florin Cîțu.
Partidul Social Democrat a anunțat că proiectul de lege depus recent în Parlament a primit 175 de semnături în cadrul campaniei inițiate de PSD de susținere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze.
Inițiativa legislativă se află în Senat, prima cameră sesizată, acolo unde este în dezbaterea comisiilor și proiectul de lege privind aprobare a ordonanței de urgență a Guvernului pentru compensarea facturilor, la care reprezentanții Guvernului liberal demis au anunțat că vor aduce amendamente și în sensul plafonării, din moment ce nu pot aproba noi OUG-uri cât timp nu are puteri depline.
Premierul demis Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că luni va fi prezentată forma finală pe care o susține pentru plafonarea prețului energiei electrice și a gazelor, alături de alte măsuri pentru gestionarea facturilor mari la curent și gaze, precum amânarea plății pentru consumatorii casnici și reducerea TVA de la 19% la 5% pentru IMM-uri.
„Soluțiile PSD vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă”
„Numărul mare de oameni din toate zonele țării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaș de suport public al măsurilor inițiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind așteptările populației față de acest proiect extrem de important pentru milioane de români”, a anunțat, duminică, PSD, printr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a prețurilor la energie și gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta. „Astfel, în cazul electricității, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preț al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condițiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populație, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, față de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluțiile PSD produc o scădere a prețului final față de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei și 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preț final al kilowattului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră, kilowattul va costa doar 0,67 lei”, au anunțat social-democrații.
Reprezentanții PSD spun că proiectul PSD implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare, iar după intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.
„Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situația iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariați din România. De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susțină mâine soluțiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menținând facturile populației la un nivel suportabil”, se arată în comunicat.
Prețurile la energia electrică au crescut, în septembrie 2021 față de septembrie 2020, cu 24,65%, iar la gaze, cu 21,51%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Per ansamblu, rata anuală a inflației în luna septembrie 2021, comparativ cu aceeași lună de anul trecut a ajuns la 6,3%.
Stadiul proiectelor de lege
Proiectul de lege elaborat de senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir și semnat de 47 de senatori și 109 deputați, a fost depus la Senat, prima cameră sesizată, spre dezbatere în 17 septembrie și a primit, în 11 octombie, avizul favorabil, cu observații, iar până în 15 octombrie se puteau depune amenamente.
Pe ordinea de zi de luni a Senatului este inclus votul asupra solicitării de aprobare a procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea propunerii legislative pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze pentru consumatorii casnici.
LEGE Pentru plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pentru consumatorii casnici
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art. 1 – (1) Preţurile la energie electrică şi la gaze naturale se plafonează la nivelul mediu al perioadei martie-septembrie 2021, pentru o perioadă de şase luni, pentru consumatorii casnici.
(2) În vederea aplicării prevederilor alin. (1) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) emite Ordin în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezenteilegi.
Art. 2 – (1) Ministerul Energiei constituie şi gestionează Fondul naţional pentru compensarea pierderilor înregistrate de furnizori şi pentru compensarea cu până la 50% a diferenţei de preţ înregistrate în ultimele 6 luni la consumatorii casnici.
(2) Finanţarea Fondului prevăzut la alin. (1) se asigură prin taxarea cu 50% a profitului înregistrat de producătorii de energie electrică şi gaze naturale precum şi prin bugetul de stat.
Art. 3 – Prezenta lege intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial şi se aplică pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare, cu posibilitatea prelungirii termenului de aplicare”
Proiectul, dacă ar fi votat în Legislativ, ar abroga Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 118/2001, aprobată în 4 octombrie, cu o zi înainte ca Parlamentul să demită Cabinetul Cîțu, prin moțiune de cenzură.
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării” se află în comisiile Senatului, respectiv Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale și Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Termenul pentru depunerea amendamentelor este 20 octombrie, iar pentru depunerea raportului, 26 octombrie.
Întrebat despre procentul plafonării prețului la energie și gaze, premierul demis a precizat că și aici sunt discuții. „Formula finală încă nu este. Ceea ce a fost greu a fost să agreem să vrem să mergem în această direcție, pentru că înseamnă costuri pentru bugetul României, anul acesta de aproape un miliard, anul viitor, câteva miliarde – ne permitem, nu ne permitem? De aici a început toată discuția. Acum, forma finală vom vedea exact care va fi, pentru că trebuie discutată și cu partenerii de coaliție care vor vrea această formă și vor vota în Parlamentul României”, a spus, sâmbătă, Florin Cîțu, care a precizat că „Formula finală o vom vedea luni”.
Cum se vor compensa facturile, din 1 noiembrie
OUG nr. 118/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze natural pentru sezonul rece 2021-2022 se aplică din 1 noiembrie.
OUG 118/2021 se va aplica din 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 și de compensare vor beneficia aproximativ 13 milioane de români.
„Este vorba de 5.200.000 de gospodării la energie electrică, deci vreo 13 milioane de români şi 2.200.000 de gospodării la gaze naturale, deci practic 3 milioane şi ceva de români, practic 65% din cei racordaţi la energie electrică şi, la fel, 65% din cei care sunt racordaţi la gaze naturale”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la momentul adoptării.
La energie electrică, e vorba de o compensare pentru consum mediu între 30 de kw şi 200 de kw/lună, deci între 150 şi 1000 de kilowaţi, pragul maxim, pe o perioadă de 5 luni.
La gaze naturale este vorba de compensarea unui procent de 25% din factură, pentru un consum minim de 100 de m3/an şi 1200 de m3/an. S-a luat în calcul consumul anual pentru că 80% din consumul de gaze este în principal în perioada de iarnă.
Ministerul Energiei preciza că că Schema de compensare se aplică și în cazul condominiilor și/sau cvartalelor cu încălzire centralizată având drept combustibil gazele naturale care au un singur punct de consum care deservește spatiile locative din condominiu sau cvartal.
Prin excepție, în situația în care compensarea prevăzută de prezenta ordonanță de urgență este mai mare decât valoarea ajutorului acordat consumatorilor vulnerabili, clienții casnici beneficiază de sprijinul prevăzut calculat ca diferența dintre compensarea prevăzută la prezenta ordonanță de urgență și nivelul ajutorului acordat pentru același client casnic în calitate de comsumator vulnerabil, conform informării Ministerului Energiei.