PSD vrea majorarea salariului minim cu 200 de lei în mână. Gabriela Firea: E nevoie ca oamenii să poate face față avalanșei scumpirilor
Senatorul PSD Gabriela Firea argumeatează, printr-o postare pe contul de Facebook, că este nevoie de o majorare mai mare a salariului minim pe economie decât cea anunțată de șeful Executivului, chiar aproape dublă, pentru ca oamenii cu venituri mici că poată trece cu bine de „avalanșa” creșterilor de prețuri.
Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD și președinte PSD București, spune că salariul minim trebuie majorat cu 200 de lei net, bani care să rămână efectiv în buzunarele oamenilor, ceea ce ar însemna o creștere de 15%, aproape dublu față de ultima variantă în lucru anunțată de șeful Executivului.
În propunerea anunțată de PSD la începutul lunii septembrie, creșterea era tot de 200 de lei, dar la valoarea brută, deci de la 2.300 la 2.500, ceea ce însemna o majorare cu un procent de 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale.
„Ei cu bātālia pe functii, noi cu problemele oamenilor! Insistām ca salariul minim să fie majorat cu 200 de lei net, bani care să rămână efectiv în buzunarul oamenilor. Ar însemna o creștere a venitului cu aproape 15%, aproape dublu față de varianta guvernului. Propunerea noastrā, similară cu cerințele marilor sindicate, are în vedere necesitatea ca oamenii să poate face față, cât de cât, avalanșei scumpirilor”, a scris Gabriela Firea, pe contul de Facebook.
„Propunerea PSD este mult mai aproape de nevoile românilor”
Senatorul PSD a amintit că premierul a anunțat posibilitatea creșterii salariului minim brut cu doar 8%. „Credem că este prea puțin! Creșterea salariului minim trebuie să fie mai consistentă! Propunerea PSD este mult mai aproape de nevoile românilor. România are unul dintre cele mai mici salarii minime europene și unul dintre cele mai mari prețuri la energie!”, a scris Gabriela Firea, dând drept exemplu noul record maxim înregsitrat de prețul pe piața spot a energiei, 1202 lei/MWH.
Premierul anunța, în 8 septembrie, că salariul minim brut pe economie ar putea crește cu sume cuprinse între 8% – cât au cerut patronatele – și 10% – cât au solicitat sindicatele, iar procesul de analiză și consultare este în plină derulare. „Eu zic că putem să ne înțelegem”, spunea premierul Florin Cîțu, care s-a declarat plăcut surprins că propunerea de mărire a venit din partea patronilor. Apoi, joia trecută, pemierul a declarat că o primă majorare, de 8% să se aplice de la 1 decembrie sau chiar de la 1 noiembrie anul acesta.
„Discutăm acum. Vreau să fie aprobat cât mai repede, ca toate companiile să ştie exact ce costuri vor avea anul viitor cu salariul minim. În acelaşi timp mă gândesc – fiind un an special – dar trebuie să vorbesc cu patronatele, dacă putem, anul acesta doar, să creştem salariul minim mai repede de 1 ianuarie. Să o facem, poate, la 1 decembrie sau la 1 noiembrie. Dar e o discuţie pe care trebuie să o am cu patronatele. Este o propunere pe care o am. Mă gândesc să facem o creştere de 8%, de exemplu, dar să fie de la 1 noiembrie sau 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de acea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate. Este o discuţie pe care trebuie să o am, dar este propunerea cu care vreau să vin în Consiliul Tripartit”, a declarat Florin Cîțu la TVR 1.
Totuși, reprezentantul uneia dintre cele mai mari confederații patronale, Concordia, Radu Burnete, care consideră că o creștere de 8% este rezonabilă, susține însă că Guvernul ar trebui să majoreze salariul minim pe economie la începutul anului viitor, şi nu mai înainte, deoarece companiile internaţionale şi româneşti au bugetele de salarii bătute în cuie şi nu pot face realocări de fonduri după cum doresc ele.
Ministrul Muncii a spus, marți, că propunerile de majorare în cadrul mnegocierilor tripartite sunt între 8 și 12%. „În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a spus Raluca Turcan, potrivit Agerpre. „Aş vrea să ştiţi că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%. Pe mine mă interesează, ca ministrul al Muncii, ca majorarea să fie consistentă şi simţită”, a mai spus ministrul Muncii.
Cât e salariul minim în România și în UE
Salariul minim brut pe economie în România stabilit pentru anul 2021 este de 2.300 lei pe lună, pentru angajații fără studii superioare, și de 2.350 de lei pe lună, pentru cei cu studii superioare.
După plata contribuțiilor la asigurări (35%), după scăderea deducerilor personale (între 405 și 1.205 lei, în funcție și de persoanele în întreținere), și apoi plata impozitului pe venit (10%), se ajunge la o plajă de salarii minime nete care pornește de la 1.386 de lei (pentru o persoană fără studii superioare și fără persoane în întreținere), la 1.466 de lei (cu mai mult de 4 persoane), pentru prima categorie de lucrători.
Potrivit statisticilor europene, la 1 iulie 2021, 21 dintre cele 27 de state membre aveau legiferate salarii minime la nivel național. Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia nu au un astfel de salariu.
Nivelul salariului variază mult în statele membre, potrivit Eurostat, de la 332 de euro în Bulgaria, la 2.202 de euro în Luxemburg. În semestrul II, România avea un salariul minim de 466 euro, în timp ce Spania, care a anunțat că vrea să îl majoreze, are 1.108 euro.