Prima pagină » Economic » Putin SALVEAZĂ rubla cu o declarație. Analiștii îl contrazic și văd „o furtună perfectă” în Rusia

Putin SALVEAZĂ rubla cu o declarație. Analiștii îl contrazic și văd „o furtună perfectă” în Rusia

Putin SALVEAZĂ rubla cu o declarație. Analiștii îl contrazic și văd
Rubla rusească și-a întărit, luni, poziția în raport cu dolarul, după ce președintele Vladimir Putin a declarat că nu există "motive economice fundamentale" pentru ca moneda să se deprecieze. Analiștii și reprezentanții băncii centrale a Rusiei sunt însă de altă părere.

Putin a menționat, în timpul unui discurs susținut luni în cadrul unui summit, că nu există „motive economice fundamentale” pentru ca moneda să se deprecieze și că speră că speculațiile împotriva rublei se vor opri în curând. El a promis că va ține nivelul de îndatorare al Rusiei la un nivel cât mai scăzut și a declarat că statul pe care îl conduce plănuiește să folosească o parte din „rezervele suverane” pentru a îmbunătății accesul la împrumuturi pentru a atrage investiții străine. Președintele rus nu a oferit însă mai multe detalii în acest sens, scrie CNBC.

„Nu va exista o creștere a datoriei suverane. Plănuim să o menținem la un nivel sigur, controlat, sub 15% din PIB”, a spus Putin.

Imediat după discursul președintelui rus, rata de schimb a rublei a crescut cu 2,8% în raport cu dolarul și a ajuns la 45,35 de ruble/dolar.

Analist: Rusia se află „într-o furtună perfectă”

Declarațiile președintelui rus au reprezentat însă, în ochii șefului de cercetare a piețelor emergente al Standard Bank – Timothy Ash, „un semn care arată că situația este atât de gravă încât Putin s-a simțit obligat să comenteze pe acest subiect și să încerce să de-a asigurări asupra ratei de schimb”.

Ash susține, totodată, că este important faptul că Vladimir Putin a vorbit public pe acest subiect pentru că „sugerează că oficialii vor fi mai determinați să apere rubla pentru a susține punctul de vedere al șefului”.

Nicholas Spiro, șeful Spiro Sovereign Strategy, a atenționat, la rândul său, că Rusia se află acum „într-o furtună perfectă”.

„În timp ce impactul cumulativ al prețurilor în cădere ale petrolului, al unui regim de sancțiuni mai dur, al unui dolar în creștere și al unei economii care alunecă în recesiune a afectat grav rubla, pierderea încrederii în politica monetară a Rusiei transformă un declin oarecum gestionabil în monedă într-o debandadă „, spune Spiro

Decizia băncii centrale a Rusiei de luni

Banca centrală a Rusiei a anunțat că va interveni pentru a susține rubla doar în cazul în care va apărea o amenințare pentru „stabilitatea financiară” a monedei rusești, care s-a depreciat cu 10% pe parcursul săptămânii trecute și cu 25% de la jumătatea anului, scrie Business Insider.

Săptămâna trecută, banca centrală a abondonat politica intervențiilor nelimitate pe piața valutară pentru susținerea rublei, accelerând procesul de liberalizare a cursului.

Instituția a anunțat, de asemenea, că va cheltui până la 350 de milioane de dolari pe zi cu intervențiile pe piața valutară. Până acum nu exista o limită a acestor intervenții, iar banca centrală a Rusiei a vândut până la 2,5 miliarde de dolari pe zi în ultimele săptămâni pentru susținerea monedei naționale.

Citește și