Raiffeisen: Tensiunile politice vor scădea numai temporar, incertitudinile vor persista. Intrările reduse de capital străin vor exercita presiuni asupra leului
Tensiunile politice se vor reduce numai temporar, după decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului, urmând să revină la nivelul de dinainte de suspendarea președintelui, se arată într-o notă a Raiffeisen Bank.
Reacția pieței a fost limitată, leul s-a apreciat cu 0,2% față de euro, în urma anunțării deciziei Curții Costituționale, care era cel mai probabil scenariu, în pofida contextului marcat de agitație intensă și incertitudini, arată analiștii băncii.
„Pe termen foarte scurt ne așteptăm ca intensitatea tensiunilor politice să se diminueze, dar numai pentru a reveni apoi la nivelul atins înainte de votul de suspendare a președintelui în Parlament, de pe 6 iulie”, se așteaptă economiștii Raiffeisen.
Aceștia se așteaptă ca în lunile următoare să persiste incertitudinile politice.
„În lunile următoare anticipăm că incertitudinile legate de evoluțiile politice să persiste, având în vedere relațiile tensionate dintre președintele Băsescu și actuala majoritate din Parlament, dominat de USL, precum și alegerile parlamentare care vor avea loc spre sfârșitul acestui an”, potrivit notei.
Analiștii băncii apreciază că problemele politice, alături de aversiunea față de risc de pe piețele externe și intrările reduse de capital străin vor continua probabil să exercite presiuni asupra leului și randamentelor obligațiunilor.
Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și a menționat că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu își reia atribuțiile.