Prima pagină » Economic » Rata șomajului a crescut în luna martie, la 7,5%, fiind înregistrați 735.000 de șomeri

Rata șomajului a crescut în luna martie, la 7,5%, fiind înregistrați 735.000 de șomeri

Rata șomajului a crescut în luna martie, la 7,5%, fiind înregistrați 735.000 de șomeri
Rata șomajului a crescut, în luna martie, cu 0,4 puncte procentuale față de februarie, ajungând la 7,5 la sută, iar numărul de șomeri a crescut cu aproximativ 29.000, ajungând la 735.000, informează, miercuri, Institutul Național de Statistică (INS).

INS precizează că rata șomajului, calculată conform Biroului Internațional al Muncii (BIM), a fost estimată la 7,5 la sută, fiind în creștere cu 0,4 puncte procentuale față de luna anterioară și cu 0,5 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în martie 2011.

Numărul șomerilor (cu vârste între 15 și 74 ani) estimat pentru luna martie este de 735.000 de persoane, în creștere atât față de luna precedentă (706.000), cât și față de aceeași lună din anul precedent (696.000).

Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați este opt la sută și o depășește cu 1,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (6,8 la sută).

Pentru persoanele adulte (25-74 de ani), rata șomajului a fost estimată la 5,7 la sută, fiind 6,3 la sută în cazul bărbaților și cinci la sută în cel al femeilor.

Potrivit INS, numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 70,3 la sută din totalul șomerilor estimat pentru luna martie 2012.

Citește și