Rata șomajului din Portugalia, la un nivel record
Rata șomajului din Portugalia a atins 14,9% în primele trei luni, în creștere de la 14% în trimestrul al patrulea al anului trecut, chiar dacă recesiunea s-a atenuat, ilustrând dificultățile de revenire la creștere economică în paralel cu aplicarea programului de austeritate, transmite Reuters.
Șomajul în rândul tinerilor s-a agravat de la 35,4% la 36,2%, fiind totuși sub nivelul de 50% din Grecia și Spania, potrivit datelor Institutului Național de Statistică din Portugalia.
Economia portugheză s-a contractat cu 0,1% în primele trei luni ale acestui an, sub un declin anticipat de 0,7%.
„Datele referitoare la șomaj arată că, în pofida unei contracții sub așteptări a PIB în primul trimestru, condițiile economice rămân extrem de dificile”, a declarat Diego Iscaro, analist la IHS Global Insight în Londra.
Statul portughez se confruntă cu cea mai gravă recesiune după anii ”70, în condițiile în care guvernul aplică măsuri dure de austeritate, incluse în programul de salvare de 78 de miliarde de euro convenit cu UE și FMI.
Pentru acest an, în Portugalia este anticipat un declin economic de 3%.
Șomajul ridicat reprezintă provocări suplimentare pentru guvernul de centru-dreapta, care încearcă să distanțeze Portugalia de riscul crescut de contagiune, legat de posibila ieșire a Greciei și zona euro și de agravarea problemelor economice ale Spaniei.
Guvernul a susținut în repetate rânduri că Portugalia nu va avea nevoie de un nou program de sprijin, dar majoritatea analiștilor consideră contrariul.
Portugalia este a doua cea mai riscantă țară după Grecia, în funcție de spread-ul obligațiunilor suverane, iar randamentul titlurilor pe 10 ani a urcat miercuri, după publicaterea datelor referitoare la șomaj, de la nivelul de joi de 11,417% la 11,806%.