Rata șomajului în luna aprilie a ajuns la 5,5%. Cum a evoluat numărul șomerilor, de la debutul pandemiei și după creșterea inflației
În luna aprilie 2022, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5%, conform datelor oficiale anunțate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).
Rata şomajului în luna aprilie 2022 a scăzut cu 0,1% față de cea înregistrată în luna precedentă (5,6%). Conform metodologiei INS, rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.
Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2022 a fost de 457.937 persoane, în scădere față de luna precedentă (460.602 mii persoane), dar aproximativ la acelaşi nivel cu cel din luna aprilie 2021 (457.506 persoane), și mai mic decât în aprilie 2020, 499.998, când trendul era abrupt ascendent, în contextul măsurilor impuse pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. La începutul primului an pandemic, rata șomajului era de 4,9%.
Trendul este unul descendent de la începutul acestui an, când erau 480.566 de șomeri, respectiv o rată a șomajului de 5,8%.
Procentual, în aprilie, față de martie, rata șomajului este în scădere minoră, de 0,1%, și este la fel ca cea din aprilie 2021 (5,6%), dar mai mică decât cea din aprilie 2020 (6,%1).
Inflația a urcat la aproape de 14% în aprilie față de anul trecut, potrivit INS, cea mai mare scumpire este la gaze, cu peste 85%. În prezentarea Raportului BNR privind inflația, guvernatorul Mugur Isărescu făcea un apel la calm: „Mai bem un ceai de tei”.
Care e cea mai mare rată din ultimii 13 ani
Datelor oferite marți de INS pornesc din luna ianuarie 2009, când rata șomajului era de 7,9%., iar valoarea maximă în acest interval s-a înregistrat în martie 2010, când ajunsese la 9,6%.
Potrivit datelor INS, distinct pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 0,3 puncte procentuale pe cea a femeilor.
INS atrage atenția asupra nivelului ridicat, de 22,7%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna aprilie 2022 (4,2% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2022, potrivit datelor agregate de INS.
Şomerii, conform definiţiei internaţionale a Biroului Internațional al Muncii, aplicată de INS – spre deosebire de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) – sunt persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani (în ani împliniți, la sfârșitul săptămânii de referință) care:
- în cursul săptămânii de referință nu erau ocupate conform definiției persoanelor ocupate; și
- erau disponibile să muncească, adică erau disponibile să ocupe un loc de muncă remunerat sau să desfășoare o activitate independentă în termen de două săptămâni după săptămâna de referință; și
- căutau activ un loc de muncă, adică fie au făcut demersuri concrete în perioada de patru săptămâni care s-a încheiat cu săptămâna de referință pentru a căuta un loc de muncă remunerat sau pentru a desfășura o activitate independentă, fie au găsit un loc de muncă unde urmează să înceapă activitatea în termen de cel mult 3 luni de la sfârșitul săptămânii de referință.