Prima pagină » Economic » Reacția președintelui UNSAR, după ce Guvernul a înghețat RCA. Alexandru Ciuncan: Cei 4 „elefanți” dintr-o cameră care devine din ce în ce mică

Reacția președintelui UNSAR, după ce Guvernul a înghețat RCA. Alexandru Ciuncan: Cei 4 „elefanți” dintr-o cameră care devine din ce în ce mică

Reacția președintelui UNSAR, după ce Guvernul a înghețat RCA. Alexandru Ciuncan: Cei 4 „elefanți” dintr-o cameră care devine din ce în ce mică

Alexandru Ciuncan, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), a făcut o succintă analiză a problemelor din domeniul asigurărilor auto obligatorii, în contextul în care Executivul a aprobat miercuri înghețarea tarifelor RCA pentru o șase luni. „Suntem campioni la accidente rutiere”, a atras atenția președintele UNSAR, una dintre entitățile care au criticat încă de la început proiectele Autorității de Supraveghere Financiară – elaborate în contextul tensiunilor provocate în piață de retragerea autorizației de funcționare a liderului segmentului RCA, Euroins România – pe puse în dezbatere de Ministerul Finanțelor și dezbătute de Guvern.

Cabinetul Ciucă a a înghețat tarifele RCA, printr-o hotărâre de Guvern pentru o perioadă de șase luni, timp în care trebuie să îmbunătățească legislația în domeniul care afectează câteva milioane de șoferi.

Prevederile privind înghețarea tarifului din actul normativ întră în vigoare la cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar altele, după 10 zile.

Decizia are la bază al doilea proiect elabiorat și transmis de ASF, după ce primul a fost retras ca urmare a criticilor venite din partea industriei. Mai exact, oficiali UNSAR, cei ai Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) și ai Patronatului Industriei Asigurătorilor din România (PIAR) au criticat prevederile proiectului de plafonare.

a tarifelor pentru polițele de asigurare civilă auto obligatorie (RCA), după cum arată documentul de poziție transmis Ministerului Finanțelor Publice, consultat la acea dată de Gândul.

Al doilea proiect, aprobat miercuri, a plafonat prețurile  la nivelul celor din februarie 2023, față de martie 2022, cum era inițial.

„Trist, dacă nu chiar foarte trist”

Într-un editorial – analiză pe contul de Linkedin, Alexandru Ciuncan prezintă care sunt, din perspectiva practicianului, adevăratele probleme din domeniul asigurărilor.

„Vedem, citim și auzim în ultimii ani discuții interminabile în jurul deja celebrelor asigurări obligatorii RCA. Acești ultimi ani care ne-au transformat pe toți în adevărați specialiști, de la mic la mare. Pare ca asigurările înseamnă RCA și că doar RCA înseamnă asigurări. Trist, dacă nu chiar foarte trist. Acesta este contextul în care ies la iveală, ne place sau nu, și o serie de întrebări aflate în căutarea propriului răspuns. Sunt, dacă vreți, acei „elefanți din cameră” despre care puțini vorbesc, dar pe care nu putem să nu îi vedem”, a scris Alexandru Ciuncan, enumerând patru „elefanți” din asigurări:

  • „Elefantul Nr.1” este o simplă întrebare: De ce avem atât de puțini asigurători RCA în România? Sunt doar 8 companii active pe segmentul RCA în piață, în comparație cu 21 în Polonia, 16 în Bulgaria, 12 în Cehia și Ungaria și 11 în Croația. Să fie oare de vină și neajunsurile legislației în domeniu și lipsa de predictibilitate a acesteia? Care sunt celelalte?
  • „Elefantul Nr.2”: Cum reușim oare să vorbim despre falimente doar în cazul societăților care domină topurile RCA (în rest, industria funcționează și lucrurile merg înainte), să recunoaștem în același timp că, cel puțin parțial, aceste falimente se datorează și politicilor nesustenabile practicate de acei foști jucători și, concomitent, să ne dorim în continuare să plătim cât mai puțin pe o poliță RCA? Dar fără a avea și alte noi falimente. O dorință greu de îndeplinit dacă ne gândim că despăgubirile medii plătite în România în cazul fiecărui accident în baza polițelor RCA sunt chiar mai mari decât în alte țări (2.160 EUR, față de 1.690 EUR în Polonia, 2.020 EUR în Slovacia sau 2.060 EUR în Cehia). Este un elefant complicat, probabil bun prieten cu primul.
  • „Elefantul Nr.3”: E bine că se discută în spațiul public despre problemele din RCA, dar cum de ne uităm numai la tabla îndoită, de parcă viața nu ar fi cea mai importantă? De povestea celor răniți, a celor decedați, de familiile distruse … nu prea zice nimeni nimic – deși UNSAR și membrii săi au pus în lumină de ani buni această parte mult mai dureroasă a ecosistemului accidentelor rutiere, iar BAAR a făcut la rândul său eforturi în aceeași direcție. Cel puțin 6 autovehicule din 100 înmatriculate în România produc anual accidente rutiere, soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale și decese. Asta ne menține în poziția de campioni europeni la un „sport” pe care nu ni l-am dorit niciodată.
  • „Elefantul Nr.4” și, de departe, cel mai straniu dintre ei: cum de reușim să purtăm toate aceste discuții interminabile, dar să nu căutăm și cauza pentru care în România zona asigurărilor RCA a ajuns subiect de prima pagină? Suntem campioni la accidente rutiere. Aici este principala diferență între noi și alte țări. O arată cifrele și studiile realizate de către UNSAR la nivelul asociațiilor asigurătorilor din țările Europei Centrale și de Est. În România, frecvența accidentelor rutiere despăgubite în baza polițelor RCA este, în medie, de aproape 3 ori mai mare decat in Ungaria, Cehia sau Croatia și de două ori mai mare decat in Polonia… o performanță cu care nu ne mândrim.

„Acesta este contextul în care ia naștere Coaliția pentru Siguranță Rutieră – un proiect de țară prin care ne propunem să aducem laolaltă organizații, companii și autorități, cu un singur scop: creșterea nivelului de siguranță pe șoselele din România și reducerea numărului de victime ale accidentelor auto. Invităm și propunem tuturor celor interesați să se alăture Coaliției pentru Siguranță Rutieră pentru ca, împreună, să promovăm măsuri concrete de creștere a nivelului de siguranță în trafic în țara noastră și să dezvoltăm politici publice pentru un viitor mai bun. Vom reveni pe subiect – însă așteptăm alături de noi instituții și organizații care cred că lucrurile trebuie și pot fi schimbate!”, a conchis președintele UNSAR, pe Linkedin.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și