Prima pagină » Economic » RECESIUNE. Șefa FMI anunță care vor fi țările cele mai lovite din punct de vedere economic

RECESIUNE. Șefa FMI anunță care vor fi țările cele mai lovite din punct de vedere economic

RECESIUNE. Șefa FMI anunță care vor fi țările cele mai lovite din punct de vedere economic

Criza provocată de extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19) este cea mai severă de la Marea Depresiune din 1929, a avertizat luni directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Gheorghieva, transmite Reuters.

Din cauza efectelor negative ale epidemiei, 170 de ţări vor înregistra o creştere economică negativă în 2020, a declarat şeful FMI la o videoconferinţă cu presa din Bulgaria. Cele mai afectate de efectele negative ale extinderii epidemiei ar putea fi ţările în curs de dezvoltare, a apreciat Georgieva.

„Statele care sunt acum cel mai lovite de pandemie şi nu trebuie să fie şi cele mai afectate din punct de vedere economic. Sunt extrem de îngrijorată de ţările în curs de dezvoltare şi cele emergente”, a explicat oficialul FMI.

Săptămâna trecută, FMI estima în cel mai nou raport „World Economic Outlook” că economia mondială ar urma să se contracte cu 3% în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, ceea ce reprezintă un declin mai grav decât cel înregistrat în perioada crizei financiare din 2008-2009. Instituţia financiară internaţională subliniază că este vorba despre o revizuire cu peste şase puncte procentuale comparativ cu raportul WEO din luna octombrie sau cu update-ul din luna ianuarie, „o revizuire extraordinară într-o perioadă atât de scurtă de timp”, subliniază FMI.

„Conform scenariului de bază, care pleacă de la ipoteza că pandemia se va reduce în a doua jumătate a lui 2020, iar măsurile de izolare vor fi eliminate treptat, economia mondială este preconizată să înregistreze un salt de 5,8% în 2021, pe măsură ce activitatea economică se normalizează”, adaugă FMI.

Citește și