Prima pagină » Economic » Redeschiderea școlilor, efect puternic asupra vânzărilor de laptopuri și tablete

Redeschiderea școlilor, efect puternic asupra vânzărilor de laptopuri și tablete

Redeschiderea școlilor, efect puternic asupra vânzărilor de laptopuri și tablete

Odată cu începerea noului an școlar, vânzările de laptopuri, tablete şi camere web au crescut cu 50%, pe fondul incertitudinii privind modul de desfăşurare a cursurilor şi al necesităţii pregătirii pentru diferite scenarii, în contextul crizei sanitare generate de pandemia de COVID 19.

În plus, românii, pentru că au petrecut tot mai mult timp acasă, au făcut investiții mai mari. Au cumpărat, astfel, televizoare mai mari şi mai performante, echipamente pentru întreţinerea curăţeniei, pentru gătit şi pentru desfăşurarea de activităţi fizice acasă, potrivit unui retailer online, scrie Agerpres.

Familiile cu copii şi cei care lucrează de acasă au fost în situaţia de a investi preponderent în echipamente hardware în această perioadă. Bugetul mediu per familie a crescut şi cu 50%, ajungând la aproximativ 1.500 de lei. Iar particularităţile, atunci când vine vorba despre comportamentul de consum în aceasta perioadă, ţin de necesitate şi de rapiditate. Nu mai este nevoie de multe interacţiuni cu un produs până la achiziţia acestuia”, a declarat Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.

Echipamente mai multe în primării şi consilii judeţene

Şi segmentul corporate, reprezentat atât de domeniul public, cât şi de cel privat, a majorat achiziţiile de hardware din aceasta perioadă. „Spre exemplu, ca reacţie la contextul actual, am primit foarte multe cereri de la instituţii publice pentru cantităţi mai mari de echipamente în zona de primării şi consilii judeţene”, a mai precizat Mihai Pătraşcu.

evoMAG, una dintre cele mai importante companii din industria de comerţ electronic din România, a majorat numărul de salariaţi din depozit, pe segmentul de procesare de colete, din departamentul de Customer Care, Service şi Showroom. Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări şi produse destinate nou-născuţilor.

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și