Referința BNR a scăzut la 4,4223 lei/euro
Leul a fost stabil în prima parte a sesiunii interbancare de luni, cursul oscilând ușor peste 4,42 lei/euro, astfel Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 0,28 bani mai redus, de 4,4223 lei/euro, scrie Mediafax.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4251 lei/euro.
Pentru dolar, banca centrală a anunțat o rată de schimb cu un ban mai redusă, de 3,3917 lei/dolar, de la 3,4017 lei/dolar vineri.
În același timp, rata de referință pentru francul elvețian a scăzut de la 3,6597 lei/franc la 3,6583 lei/franc.
Cursul de schimb a fluctuat ușor peste 4,42 lei/euro în prima parte a ședinței interbancare de luni, într-o piață liniștită și cu volume reduse de tranzacționare.
Dobânzile afișate luni de băncile comerciale pentru sumele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) pe termen de o zi au coborât de la 5,49% – 5,99% pe an, la 5,33% – 5,83% pe an. În același timp, dobânzile pentru plasamentele cu scadență la o săptămână au scăzut de la 5,54% – 6,04% pe an, la 5,41% – 5,91% pe an.